Politică

Sorin Grindeanu a ajuns la Palatul Victoria

Sorin Grindeanu a ajuns la Palatul Victoria

Autor: Gabriel Pecheanu

18.06.2017, 11:25 104

Premierul Sorin Grindeanu nu va merge, conform unor surse guvernamentale, la şedinţa Parlamentului de duminică, unde urmează să se citească moţiunea de cenzură.

Grindeanu invocă, potrivit surselor citate, nerespectarea procedurilor parlamentare. În opinia oamenilor din jurul premierului, moţiunea de cenzură nu poate fi citită duminică în plenul Parlamentului, deoarece documentul trebuie trimis înainte la Guvern, iar registratura Executivului nu lucrează în duminica.

Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO