Politică

Suspendarea lui Basescu, amanata pentru saptamana viitoare

11.04.2007, 19:47 9

Sedinta Birourilor Permanente reunite ale Senatului si Camerei Deputatilor, programata pentru ieri, a fost amanata pentru ca nu s-a primit avizul Curtii Constitutionale referitoare la suspendarea din functie a sefului statului. Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a declarat pentru ZF ca decizia va ajunge in Parlament cel mai probabil martea viitoare, urmand ca birourile sa se reuneasca a doua zi, asa cum prevede legea. Curtea Constitutionala a constatat saptamana trecuta cu majoritate de voturi ca propunerea de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu "se refera la acte si fapte de incalcare a Constitutiei, savarsite in exercitiul mandatului care, prin continutul si consecintele lor, nu pot fi calificate drept incalcari grave, de natura sa determine suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei, in sensul prevederilor art. 95 alin. (1) din Constitutie", ramanand ca Parlamentul sa se pronunte asupra gravitatii faptelor pentru care s-a propus suspendarea din functie. Suspendarea presedintelui a fost initiata de PSD si PRM, pentru incalcarea Constitutiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO