Politică

Tăriceanu, despre plata defalcată a TVA: Pentru cine se va aplica?

Tăriceanu, despre plata defalcată a TVA:  Pentru cine...

Autor: Iasmina Ardelean, Mediafax

18.10.2017, 17:29 311

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, miercuri, că plata defalcată a TVA se va aplica de la 1 ianuarie pentru rău-platnici şi pentru societăţile aflate în insolvenţă, pentru ceilalţi agenţi economici TVA split fiind opţional.

„TVA split se va aplica de la 1 ianuarie pentru cei care sunt rău-platnici şi pentru societăţile care sunt în insolvenţă. Restul, numai cei care doresc să opteze voluntar”, a spus Tăriceanu, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

El a mai precizat că TVA split nu urmăreşte să inducă o dificultate pentru operatorii economici. „Ceea ce ne interesează pe noi este să eliminăm evaziunea fiscală în domeniul TVA-ului şi, de aceea, cei care au un istoric de rău-platnici şi la data de 31 decembrie vom constata că fie obligaţiile de plată a TVA-ului, fie celelalte obligaţii către bugetul de stat nu sunt achitate, vor trece la TVA Split. Şi dacă îşi corectează comportamentul, atunci pot să iasă de sub incidenţa acestei măsuri”, a susţinut Tăriceanu.

Premierul Mihai Tudose a anunţat, vineri, că măsura privind TVA split nu va mai fi obligatorie pentru toate firmele, ci doar pentru cele care intră în insolvenţă, în faliment sau au înregistrat întârzieri la plata TVA. Întrebat ce se va întâmpla cu modificările la Codul fiscal privind TVA split, Tudose a spus: „Au început nuanţările în urma discuţiilor cu patronatele. Unele observaţii ale patronatelor sunt corecte şi, pentru a scurta cumva din procedura legislativă, vom pune amendamente la Senat şi apoi la Camera Deputaţilor. Cred că ar fi bine ca luni să le prezinte ministrul de Finanţe”. El a spus că măsura nu va mai fi obligatorie pentru toate firmele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO