Politică

Vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor Ovidiu Raeţchi: Poliţia şi-a recunoscut un coleg pedofil după 48 de ore; Carmen Dan, să demisioneze

Vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera...

Autor: Cătălina Mănoiu, Mediafax

09.01.2018, 13:12 137

”După tragedia aviatică din Munţii Apuseni, ministrul de Interne şi-a prezentat demisia. Pentru că aşa e onorabil şi sănătos atunci când structurile din subordinea ta şi oamenii pe care tu i-ai numit în funcţii fac erori de neiertat. După fuga lui Omar Hayssam, şefii SRI, SIE, DGIPI şi procurorul general al României şi-au prezentat demisiile. Pentru că un sistem bolnav nu începe să se facă bine decât prin asumarea ritualică a răspunderii de la cel mai înalt nivel”, a scris vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor Ovidiu Raeţchi (PNL), pe Facebook.

Ovidiu Raeţchi a afirmat că actualul ministru de Interne, Carmen Dan, nu doar că nu demisionează, dar le cere celor din subordinea sa ”să îşi aleagă singuri pedeapsa”, după ce Poliţiei i-au trebuit 48 de ore ca să îţi recunoască un coleg pedofil la televizor.

”După ce Poliţiei i-au trebuit 48 de ore ca să îţi recunoască un coleg pedofil la televizor, după ce Direcţia Generală de Protecţie Internă a tăcut malc, deşi PSD luptase eroic să o reorganizeze... eliminând preşedintele României din procedurile de avizare pentru conducerea instituţiei (Cum? Nu asta era problema? Nu CSAT le stătea în cale?), ei bine, doamna Carmen Dan nu doar că nu demisionează, dar le cere celor din subordinea sa - pe care ea îi numeşte şi îi menţine în funcţii! - să îşi aleagă singuri pedeapsa. Ca într-o tehnică de educaţie pentru categoria de vârstă 6-8 ani”, a scris Ovidiu Raeţchi.

Vicepreşedintele Comisiei de apărare a susţinut că ministrul de Interne nu va pleca acum, va fi o vulenrabilitate pentru MAI şi problemele nu se vor opri.

”Îi rog pe cei din PSD să înteleagă că pentru restabilirea încrederii cetăţenilor în structurile de ordine publică - unde există mulţi specialisti remarcabili - e nevoie de asumări severe, la cel mai înalt nivel, nu de plimbarea răspunderii şi de tehnici de amânare. Dacă nu va pleca acum, Carmen Dan - lipsită de suportul profesioniştilor şi al opiniei publice - va ramâne o vulnerabilitate pentru Interne - iar problemele de acolo nu se vor opri”, a conchis Ovidiu Raeţchi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO