Politică

Voiculescu, audiat din nou de colegiul CNSAS

28.07.2006, 19:44 10

Presedintele PC Dan Voiculescu a fost audiat din nou ieri de CNSAS, dupa ce in urma cu mai bine de o luna primise verdictul ca a facut politie politica. Liderul conservator a contestat decizia si ieri dupa o ora si jumatate de audieri a declarat ca in cazul sau nu au aparut elemente noi. El a spus ca membrii Colegiului au dorit sa poarte aceasta discutie pentru a "clarifica contextul vremurilor". "Au vrut sa clarifice cum era cu comertul exterior, care erau relatiile, contextul. Am discutat mult despre ce inseamna 'politie politica', ce inseamna 'a turna pe cineva', calitatea de turnator si sper ca i-am convins ca sunt departe de asa ceva", a spus presedintele conservatorilor. El considera ca si-a facut datoria fata de tara din toate punctele de vedere. Potrivit purtatorului de cuvant al CNSAS, Cazimir Ionescu, un verdict in cazul lui Voiculescu ar putea fi dat saptamana viitoare. El a aratat ca membrii Colegiului au cerut detalii suplimentare despre relatia dintre Crescent, care a fost condusa de Voiculescu, si I.C. Dunarea.Mircea Dinescu, membru in Colegiul CNSAS, a declarat ca membrii Colegiului nu au luat nicio decizie privind acceptarea sau respingerea contestatiei liderului PC Dan Voiculescu, sustinand ca acesta a fost intrebat "povesti, amintiri din copilarie". Dinescu, care a avut mai multe schimburi de replici cu presedintele PC, a aratat ca a incercat de mai multe ori sa-i adreseze intrebari lui Dan Voiculescu, dar ca acesta a refuzat sa-i raspunda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO