Prima pagina

Pretul apartamentelor din Bucuresti a crescut cu 5% dupa Revelionul integrarii

Pretul apartamentelor din Bucuresti a crescut cu 5% dupa Revelionul integrarii

Click pentru imaginea intreaga

23.01.2007, 19:44 49

Preturile apartamentelor cu trei camere au crescut deja cu aproape 5% fata de sfarsitul anului trecut si isi vor continua evolutia ascendenta, conform unora dintre expertii de pe piata imobiliara. Astfel, pretul mediu pe metru patrat a ajuns la aproape 1.300 de euro in conditiile in care in decembrie anul trecut era de 1.240 de euro.
"Cresterea a inceput de la sfarsitul anului trecut si va continua atat in zonele centrale, cat si in zonele periferice, pentru ca exista multe cereri de la persoanele cu venituri medii", a spus Ion Botis, reprezentantul agentiei imobiliare Property Partners.
Astfel, un apartament cu trei camere costa in medie cam cu 3.000 de euro mai mult fata de sfarsitul anului trecut, conform informatiilor preluate de pe anuntul.ro, cea mai mare publicatie de profil din Romania. In Berceni, pretul mediu a crescut cu 1.500 de euro la un apartament cu o suprafata de aproximativ 80 de metri patrati, in timp ce in Brancoveanu, o zona mai apropiata de centru, cresterea a fost de aproape 4.000 de euro. Cresteri mari au fost consemnate si in zonele Dristor, Militari sau Crangasi, dar si in zone centrale precum Unirii, Victoriei, Calea Mosilor.
Fata de inceputul anului trecut preturile au crescut in medie cu 40%, iar un apartament cu trei camere in zona Unirii este acum aproape 160.000 de euro fata de 120.000 de euro, in timp ce unul din Dristor costa 88.000 de euro fata de 52.000 de euro anul trecut. Mai mult decat atat, apartamentele cu trei camere sunt cel mai putin expuse fluctuatiilor. Astfel, la garsoniere sau la apartamentele cu doua camere preturile au crscut si mai mult, in anumite cazuri chiar dublandu-se. Astfel, o garsoniera in zona 13 Septembrie costa in jur de 60.000 de euro, fata de 35.000 la inceputul anului trecut, iar una in Berceni cam 40.000, fata de 27.000 in 2006.
"Numai fata de mijlocul anului trecut preturile de acum sunt mai mari cam cu 25%", spune Roxana Gologan, reprezentantul agentiei imobiliare Lelimond. Ea nu crede insa ca exista o corelatie intre cresterea preturilor si integrarea in Uniunea Europeana.
"Din experienta as putea spune ca in general la inceput de an preturile cresc, dar ar putea fi si integrarea o cauza importanta", a spus Serban Filomica, agent imobiliar la DAI. Anul acesta preturile apartamentelor ar putea sa mai creasca, iar unul dintre motive ar putea fi si renuntarea la avansul la creditele imobiliare. Desi unii analisti sunt de parere ca preturile apartamentelor vechi vor scadea, pentru ca pe piata au aparut noi complexuri rezidentiale, nici acest lucru nu este sigur.
"Preturile vor mai creste, chiar si la apartamentele vechi, pentru ca marile proiecte imobiliare se vor finaliza abia peste 2-3 ani. Pana atunci, cerea continua sa fie mare, iar oferta mica", a spus Botis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO