Un pantof pe care să nu îl simţi, aproape imponderabil şi invizibil sunt câteva dintre caracteristicile încălţămintei perfecte din punctul de vedere al lui Victor Vulpe, designerul care a pus românia pe harta marilor creatori de pantofi. El caută pantoful perfect pereche după pereche, încă de când a pornit pe drumul meşteŞugului de pantofar în balconul înfrigurat al garsonierei din studenţie. „Probabil va fi ultimul pantof pe care îl voi face”, glumeşte el referindu-se la idealul ţintit, fără să-şi imagineze vreun alt drum spre viitor decât cel început în urmă cu aproape 30 de ani.
Am început să fac pielărie pe balcon, era un spaţiu dintr-o garsonieră închiriată, era foarte frig iarna acolo şi încercam să mă încălzesc cu bucuria lucrului. Nu stăteam prea mult în atelierul acesta improvizat pentru că eram student atunci şi făceam asta cumva clandestin, adică nu eram deloc bine organizat, dar treptat-treptat am început să prind gustul şi am încercat să îmi perfecţionez cât am putut de repede tehnica”, descrie Victor Vulpe începuturile sale în domeniul pielăriei, în anul 1995. De la micile accesorii, a trecut la cele mai mari, cum ar fi genţile, iar în anul 2005 a conceput prima sa pereche de pantofi. „Între timp s-au scurs vreo cincisprezece ani, aşadar am sărit din balcon într-un atelier adevărat, cu maşini, cu utilaje etc., iar în prezent sunt la al doilea atelier.” Înclinaţii artistice avea dintotdeauna, însă, înainte de facultate, părinţii l-au încurajat să meargă în direcţia unui liceu veterinar, dat fiind faptul că în perioada aceea prioritatea era găsirea unui loc de muncă ce ar fi putut să faciliteze procurarea rapidă a alimentelor. Pe urmă a venit Revoluţia şi, fiindcă era târziu să meargă înspre un liceu de artă – a ajuns la o şcoală populară de arte. Mai târziu, când s-a mutat în garsoniera din Timişoara, avea să studieze pedagogia artelor şi se pregătea să fie profesor de desen: „Pentru mine, pielăria şi lucrul cu materialele de acest tip erau cumva a doua natură, lucram foarte des la facultate cu fel de fel de materiale, le amestecam, făceam experimente de tot soiul, ceea ce fac şi astăzi – m-am obişnuit să fiu flexibil, să nu fiu unidirecţional”.
La scurt timp, vânzarea accesoriilor din piele a devenit o modalitate prin care să se întreţină la facultate – având în vedere şi costurile ridicate ale materialelor folosite la studii. „Fiind din Arad, trebuia să îmi plătesc chiria, la cămin nu îmi plăcea deloc, aşa că din primul an am migrat spre o chirie mai ieftină. Am început să vând destul de repede şi uşor în primă fază, fiindcă aveam o grămadă de artişti în jurul meu, care aveau şi ei nevoie de o curea ca lumea, de o gentuţă sau de ceva similar.” La pantofi a trecut în 2005, iar după două perechi făcute, la a treia avea deja un client. „Am trecut la pantofi pentru că nu îmi găseam pantofii ideali pentru un picior destul de lat – începusem să înţeleg ce înseamnă o pereche de pantofi adevărată pentru că aveam lângă mine un mic atelier de pantofărie şi vedeam pantoful desfăcut pe masă. Am realizat astfel că în magazine se găsesc pantofi de foarte slabă calitate - mi-am spus că şi cu ochii închişi pot să fac ceva mai bun de atât. Am fost impresionat de ce a ieşit, a doua pereche era mai bună decât prima, şi acum le am în atelier – sunt un fel de simbol pentru mine.”
Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro
