Ce spun angajatorii despre legea internshipului, aflată în dezbatere: „O aşteptăm de mult timp. Toţi angajaţii trebuie recompensaţi pentru munca depusă“

marţi, 00:05 Autor: Mihaela Pascari

Proiectul de lege privind intern­shipul, pus în dezbatere recent de Minis­terul Muncii, este o iniţiativă legislativă aşteptată de mult timp de angajatori, având în vedere că legea va fi un cadru legal pentru o practică deja existentă în piaţă, a spus Cristina Mancaş, HR busi­ness partner în cadrul Schneider Elec­tric România, furnizor de echi­pa­mente şi servicii pentru industria ener­ge­tică.
 
„Considerăm că este important ca toţi angajaţii noştri, indiferent de forma de angajare, să fie recompensaţi pentru munca prestată. Compania noastră oferă fiecărui intern un salariu şi bonuri de masă pentru fiecare zi lucrată“, a precizat Cristina Mancaş.
 
În cadrul Schneider Electric există deja un program pentru interni implementat de mai mulţi ani, iar anul acesta vor fi selectaţi 12 studenţi din cadrul Universităţii Politehnice din Capitală, Academiei de Studii Economice, dar şi Universităţii din Bucureşti. Cei 12 studenţi îşi vor desfăşura activitatea pe parcursul a trei luni, din iulie până în septembrie în cadrul departamentelor de servicii, vânzări, marketing, financiar sau resurse umane.
 
În acelaşi timp, Andreea Feierstein, coordonator în cadrul departamentului de formare profesională de la Hornbach, filiala locală a retailerului german de bricolaj, spune că intrarea  în vigoare a legii va încuraja companiile să propună oferte de internship, astfel poate scădea şi rata şomajului în rândul tinerilor.
 
„Având în vedere situaţia şomajului în rândul tinerilor de 25%, internshipul reprezintă o formă prin care aceştia pot intra în contact cu mediul profesional, pot cunoaşte domenii de activitate şi pot dobândi experienţă practică. Internshipul oferă beneficii atât angajatorilor, cât şi tinerilor interesaţi să se implice în dezvoltarea competenţelor profesionale“, a explicat Andreea Feierstein.
 
Mai mult, angajatorii sunt de părere că programele de internship oferă studenţilor un prim contact cu mediul de afaceri prin care pot dobândi abilităţi, cunoştinţe şi experienţă. „Avem un proces de selecţie prin care avem posibilitatea să îi îndrumăm către ariile de interes pe care şi le-au exprimat în momentul trimiterii CV-ului şi pentru care au înclinaţie“, a spus Cristina Mancaş.
 
Pe de altă parte, Iuliana Leurent, CEO al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Temps România, spune că unele dintre punctele menţionate în proiectul de lege al internshipului nu sunt foarte clare, astfel că ar putea pune în dificultate angajatorii care au deja implementate programe de internship.
 
„Întrucât proiectul a fost supus dezbaterii publice, există aspecte neclare, iar acestea ar putea avea un impact negativ asupra entităţilor care au implementat astfel de măsuri şi care ar dori să aplice această lege. Un exemplu în acest sens este interdicţia de a avea interni pentru angajatorii care în ultimele 12 luni au concediat salariaţi în scopul reorganizării activităţii“, a precizat Iuliana Leurent.
 
 
 
Care sunt principalele  noutăţi
 
- Persoana juridică sau organizaţia poate organzia programe de internship în condiţiile în care are încadraţi cel puţin cinci angajaţi;
 
- Pe parcursul unui an, în funcţie de salariaţi, entitatea poate încheia în mod simultan con­trac­te de internship pentru un număr de interni care nu poate depăşi 5% din numărul total al salariaţilor;
 
- Contractul de internship se înscheie pe o perioadă de cel mult şase luni, fără posibilitatea prelungirii;
 
- Organizaţiile care în ultimele 12 luni au redus numărul de salariaţi ca urmare a conce­dierilor colective sau a reorganizării acti­vităţii nu pot încheia contracte de internship;
 
- Internul are dreptul la o indemnizaţie lunară netă de internship, din partea organizaţiei, a cărei valoare este stipulată în contractul de internship;
 
n Activitatea unui intern, încad- a unui contract de internship, este de şase ore pe zi, în regim de maximum 30 de ore pe săptămână, timp de cinci zile urmate de două zile consecutive de repaus.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.06.2017

 
Cuvinte cheie:
angajatori
, lege
, munca
, timp
, dezbatere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide