Profesii

Haosul din educaţie, aproape de final. Greva din educaţie se suspendă, profesorii au acceptat oferta Guvernului

Haosul din educaţie, aproape de final. Greva din...

Autor: Ramona Cornea

12.06.2023, 12:32 389

Sindicatele din educaţie au transmis că suspendă greva generală din educaţie şi că au acceptat ultima ofertă de creşteri salariale venită din partea Guvernului. 

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, în urma consultării liderilor organizaţiilor sindicale afiliate, în cadrul şedinţelor Colegiilor liderilor celor două federaţii, au luat decizia suspendării grevei generale”, au transmis sindicaliştii. 

Acest lucru este condiţionat de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern de luni prin articol distinct, a principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public şi a acordării primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 1 ianuarie 2024, mai scrie comunicatul de presă transmis de FSE. 

În situaţia în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanţa de urgenţă, greva va fi reluată, spun sindicaliştii. 

Profesorii au fost în grevă circa patru săptămâni, începând din data de 22 mai. În această perioadă, dascălii au organizat patru mari acţiuni de protest în Capitală. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO