Profesii

​Un nou val de ajutoare de stat: 2.000 de locuri de muncă vor fi create în firmele de IT din România

​Un nou val de ajutoare de stat: 2.000 de locuri de...

Autor: Adelina Mihai

02.07.2014, 12:08 2443

Şapte companii – Atos IT Solutions and Services, Accesa IT Systems, Vodafone Technologies România, Emag IT Research, Computer Generated Solutions, Teamnet şi SAP – au primit ajutoare de stat în valoare totală de peste 46 de milioane de euro pentru crearea a circa 2.000 de noi locuri de muncă. Contractele au fost semnate pe data de 26 iunie, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul mbuget.gov.ro, în baza unei hotărâri de guvern din 2012 (H.G. 797/2012), în cadrul căreia au mai primit şi alte companii ajutoare de stat.

Pentru  a primi bani de la stat pentru acoperirea, pentru o perioadă de doi ani, a costurilor salariale pentru noii angajaţI, firmele trebuie să demonstreze că au un proiect de investiţii care să conducă la crearea a cel puţin 200 de noi locuri de muncă şi sunt obligate să menţină acele posturi în companie timp de trei ani după ce au primit ajutorul de stat.

Cele mai multe locuri de muncă vor fi create de către operatorul telecom Vodafone, care va crea în centrul de servicii din Bucureşti, unde va crea 450 de noi locuri de muncă, după ce a primit un ajutor de stat de peste 8 milioane de euro.

De această schemă de ajutor de stat au mai beneficiat până acum şi alţi giganţi din telecom şi IT precum Orange (220 de locuri de muncă), IBM (900 de locuri de muncă), DELL (455 de locuri de muncă), sau Microsoft  (200 de locuri de muncă).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO