Profesii

V-aţi luat toate zilele de concediu anul acesta? Vedeţi aici când se poate recupera concediul de odihnă pe care nu l-aţi luat în 2011

V-aţi luat toate zilele de concediu anul acesta? Vedeţi aici când se poate recupera concediul de odihnă pe care nu l-aţi luat în 2011

Autor: Adelina Mihai

13.12.2011, 17:11 18682

Angajaţii care nu şi-au luat cele 20 de zile legale minime de concediu de odihnă în 2011 pot solicita angajatorului să le acorde până la finalul anului următor, iar dacă acestea nu au fost recuperate, vor fi plătite, potrivit prevederilor din noul Cod al muncii.

"Republicarea Codului muncii nu a adus nici o modificare dispoziţiilor privind efectuarea concediului de odihnă. astfel că dispoziţiile fostul art. 141, actualul art. 146 din Codul muncii, au rămas neschimbate, doar numărul s-a modificat. Astfel, angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul. Aşadar, în măsura în care un salariat nu a putut beneficia de concediul de odihnă în anul în curs, angajatorul este obligat să îl acorde, în natură, până la finalul anului următor", a explicat Costel Gâlcă(FOTO), avocat specializat în dreptul muncii.

Discuţiile legate de ceea ce se întâmplă cu concediile de odihnă apar întotdeauna în rândul angajaţilor mai ales la final de an, pentru că unii angajatori susţin fie că acestea nu mai pot fi recuperate în anul următor, fie că zilele de concediu rămase pot fi luate până în luna martie a anului următor.

Ce prevede Codul muncii pentru angajaţi, în ceea ce priveşte concediile de odihnă:

ART. 144
(1) Dreptul la concediu de odihnã anual plãtit este garantat tuturor salariaţilor.
(2) Dreptul la concediu de odihnã anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţãri sau limitãri.

ART. 145
(1) Durata minimã a concediului de odihnã anual este de 20 de zile lucrãtoare.
(2) Durata efectivã a concediului de odihnã anual se stabileşte în contractul individual de muncã, cu respectarea legii şi a contractelor colective aplicabile, şi se acordã proporţional cu activitatea prestatã într-un an calendaristic.
(3) Sãrbãtorile legale în care nu se lucreazã, precum şi zilele libere plãtite stabilite prin contractul colectiv de muncã aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnã anual.

ART. 146
(1) Concediul de odihnã se efectueazã în fiecare an.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul urmãtor este permisã numai în cazurile expres prevãzute de lege sau în cazurile prevãzute în contractul colectiv de muncã aplicabil.
(3) Angajatorul este obligat sã acorde concediu, pânã la sfârşitul anului urmãtor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnã la care aveau dreptul.
(4) Compensarea în bani a concediului de odihnã neefectuat este permisã numai în cazul încetãrii contractului individual de muncã.

ART. 147
(1) Salariaţii care lucreazã în condiţii grele, periculoase sau vãtãmãtoare, nevãzãtorii, alte persoane cu handicap şi tinerii în vârstã de pânã la 18 ani beneficiazã de un concediu de odihnã suplimentar de cel puţin 3 zile lucrãtoare.
(2) Numãrul de zile lucrãtoare aferent concediului de odihnã suplimentar pentru categoriile de salariaţi prevãzute la alin. (1) se stabileşte prin contractul colectiv de muncã aplicabil şi va fi de cel puţin 3 zile lucrãtoare.

ART. 148
(1) Efectuarea concediului de odihnã se realizeazã în baza unei programãri colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, dupã caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programãrile colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programãrile individuale. Programarea se face pânã la sfârşitul anului calendaristic pentru anul urmãtor.
(2) Prin programãrile colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncã.
(3) Prin programare individualã se poate stabili data efectuãrii concediului sau, dupã caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadã care nu poate fi mai mare de 3 luni.
(4) În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. (2) şi (3) salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile anterioare efectuãrii acestuia.
(5) În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat sã stabileascã programarea astfel încât fiecare salariat sã efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrãtoare de concediu neîntrerupt.


ART. 149
Salariatul este obligat sã efectueze în naturã concediul de odihnã în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevãzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.

ART. 150
(1) Pentru perioada concediului de odihnã salariatul beneficiazã de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai micã decât salariul de bazã, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivã, prevãzute în contractul individual de muncã.
(2) Indemnizaţia de concediu de odihnã reprezintã media zilnicã a drepturilor salariale prevãzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicatã cu numãrul de zile de concediu.
(3) Indemnizaţia de concediu de odihnã se plãteşte de cãtre angajator cu cel puţin 5 zile lucrãtoare înainte de plecarea în concediu.

ART. 151
(1) Concediul de odihnã poate fi întrerupt, la cererea salariatului, pentru motive obiective.
(2) Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnã în caz de forţã majorã sau pentru interese urgente care impun prezenţa salariatului la locul de muncã. În acest caz angajatorul are obligaţia de a suporta toate cheltuielile salariatului şi ale familiei sale, necesare în vederea revenirii la locul de muncã, precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnã.

ART. 152
(1) În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariaţii au dreptul la zile libere plãtite, care nu se includ în durata concediului de odihnã.
(2) Evenimentele familiale deosebite şi numãrul zilelor libere plãtite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncã aplicabil sau prin regulamentul intern.

ART. 153
(1) Pentru rezolvarea unor situaţii personale salariaţii au dreptul la concedii fãrã platã.
(2) Durata concediului fãrã platã se stabileşte prin contractul colectiv de muncã aplicabil sau prin regulamentul intern.

Sursa: Codul muncii republicat (Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, republicata. Data intrării în vigoare: 18 mai 2011)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO