Special

Gala ZF 25 de ani. Ce au spus: Adrian Sârbu - fondatorul ZF, Dan Şucu - preşedintele Concordia, Cristian Hostiuc - directorul editorial al Ziarului Financiar şi Sorin Pâslaru - redactorul şef al Ziarului Financiar

Gala ZF 25 de ani. Ce au spus: Adrian Sârbu - fondatorul...
27.11.2023, 00:07 193

La Gala ZF 25 au participat peste 800 de membri ai comunităţii de business, alături de ei fiind prezenţi premierul Marcel Ciolacu (PSD) şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă (PNL).

♦ Adrian Sârbu a propus ca un nou membru permanent al coaliţiei de guvernare să fie comunitatea de business.

♦ Obligaţia comunităţii de business pentru a atinge dublarea PIB-ului României în următorii 10 ani este folosirea tuturor oportunităţilor din educaţie, tehnologie, agricultură, mediu şi energie, a mai spus Adrian Sârbu. 

 

Cristian Hostiuc

director editorial al Ziarului Financiar

Domnule preşedinte al Senatului României, domnule prim-ministru al Guvernului României, doamnelor şi domnilor, dragi cititori ai Ziarului Financiar.

În numele Ziarului Financiar aş dori să vă mulţumesc tuturor pentru că în această seară sunteţi aici, la gala ZF, pentru a marca cei 25 de ani de la lansarea ziarului.

Pentru Ziarul Financiar a fost o călătorie incredibilă, fabuloasă, la fel şi pentru noi, cei care am putut să scriem aici şi să spunem povestea evoluţiei business-ului din România.

Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care ne-au însoţit pe parcursul celor 25 de ani, partenerilor, sponsorilor, advertiserilor, abonaţilor, colegilor şi, nu în ultimul rând, cititorilor Ziarului Financiar.

Cu ajutorul lor am ajuns acum, în 2023, cel mai complex produs media din România, cel mai complex produs media din regiune.

Noi astăzi producem şi realizăm, prin ediţia print, pe online, pe ZF Corporate, prin intermediul suplimentelor şi cataloagelor, prin conferinţele pe care le realizăm – suntem cel mai mare organizator de conferinţe economice de pe piaţă – şi nu în ultimul rând, prin emisiunile pe care le facem, mai mult decât Financial Times, cel care a fost modelul nostru.

În 1998, când Ziarul Financiar s-a lansat la Banca Naţională, nu ştiam unde vom ajunge, voiam să fim doar vocea comunităţii de business din România, care atunci se forma.

Nu aveam perspectiva viitorului, cel puţin în cifre.

În 1998, când PIB-ul era de 40 mld. dolari, când inflaţia era de 40%, când salariul mediu era 150 de dolari, nu credeam că vom ajunge în câţiva ani la un PIB de 100 mld. euro, pe care l-am atins la intrarea în Uniunea Europeană, sau la 320 de miliarde de euro, cât este acum.

Dacă BNR va menţine stabilitatea cursului valutar, la anul vom ajunge la un PIB de 350 mld. euro.

Întrebarea este unde putem să ne ducem de acum înainte.

Avem deja o experienţă, avem deja o clasă de business, avem companii româneşti, avem investitori străini, avem multinaţionale, avem o economie destul de bună. Nu suntem cum eram atunci, în 1998, ca să o luăm de la zero.

În 1998 nu ştiam ce să cerem. Acum ştim că trebuie să cerem o dublare a PIB-ului în 10 ani.

Cei care au condus România în 1998 sau în acei ani ne-au lăsat moştenire intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană. A fost o moştenire politică, nu una economică.

Acum, cei care sunt la putere şi vor să fie la putere, trebuie să lase moştenire o economie cu un PIB de 600 mld. euro, într-o primă etapă, şi un PIB de 1.000 mld. euro. Este obligaţia lor. Dar aceasta este şi obligaţia businessului din România, de a participa şi a susţine creşterea PIB.

Nu ştiu unde vom fi noi peste 25 de ani, dar sunt sigur că Ziarul Financiar va fi tot aici, la întâlnirea cu cititorii lui.

 

Adrian Sârbu

Propun un membru permanent al coaliţiei de guvernare: comunitatea de business. Nu-i un partid, este fundamentul oricărei societăţi democratice

Ziarul Financiar are un tagline: „Totul pentru business, totul este business“. Schimbăm tagline-ul. Rămâne „Totul este business. Businessul e puterea“.

Îmi pare rău că au trecut 25 de ani aşa de repede. Nu cred că e cineva din ţara asta căruia să-i pară bine. Îmi pare rău că nu v-am cunoscut pe fiecare în parte. Nu te-am cunoscut, dar sper în următorii 25 de ani să reuşim să ne cunoaştem. Îţi sunt foarte îndatorat pentru că de la o idee, un proiect continuat, ai decis să fii împreună cu mine. Cine sunt eu? Sunt cel care îţi mulţumeşte pentru că ai decis să citeşti iar, să citeşti site-ul, să te abonezi.

Da, Fini când ai cerut să aplaudăm Ziarul Financiar puteam să cer să facem şi un abonament pe 10 ani de acum înainte. Adică dacă vrea cineva să aboneze pe 25 de ani de acum înainte, eu sunt mai mult decât îndatoritor, sincer.

Eu cred că am trăit 25 de ani pe care nu i-a trăit niciun român, nicio generaţie de români n-a trăit ăştia 25 de ani, niciuna. Şi eu sunt fericit pentru că am putut să trăiesc asta şi sunt şi mai fericit pentru că o să trăiesc următoarea 100 de ani, din care primii 25 vor fi o încălzire.

Avem o premieră. Pentru prima dată în 25 de ani, liderii primelor două partide din România şi prim-miniştrii coaliţiei ne-au făcut onoarea să vină.

Vă mulţumesc, vă mulţumesc foarte mult. Vă mulţumesc în numele tuturor celor care sunt aici şi care sunt comunitatea de business. Şi care comunitate de business doreşte să ia puterea în ţara asta, să genereze de două ori mai mult PIB, da, să genereze, să folosească toate oportunităţile pe care le avem.

De ce nu facem şi noi cipuri în România? Avem softişti, avem IT-işti.

De ce nu facem cea mai performantă agricultură?

Asta înseamnă putere.

Un coleg de aici din sală, m-a întrebat săptămâna trecută: „iar ne cerţi că nu luăm puterea politică?“. Am spus: „n-ai nevoie de puterea politică, ai nevoie să-ţi maximizezi puterea ta. Şi puterea ta este puterea businessului“.

Noi astăzi avem oportunităţi. Educaţia e un business la nivel global de 10 trilioane. 

10 trilioane. Poate că luăm şi noi o bucăţică din business-ul ăsta. Şi în primul rând luăm o bucăţică pentru copiii noştri, de care nu ne-am ocupat. I-am lăsat singuri să crească, în grija unui sistem care s-a degradat.

Oportunitate şi obligaţie majoră: Educaţia.

Oportunitate şi obligaţie şi responsabilitate majoră: securitatea României.

„Comunitatea de business este cel mai loial partener într-o coaliţie de putere“

Şi dacă tot suntem în epoca coaliţiilor, internaţionale sau locale, l-am auzit pe dl. Ciolacu azi spunând că şi-ar dori să continue coaliţia.

Eu aş vrea să vă propun un membru permanent al coaliţiei, comunitatea de business. Nu-i un partid, este fundamentul oricărei societăţi democratice. Ştim asta, ştiţi asta. Este cel mai loial, este cel mai loial partener într-o coaliţie de putere, cel mai constant şi este cel care întotdeauna dă şi nu cere.

Şi cred că toţi credem şi sper ca toţi să ne concentrăm ca businessul să fie putere. Şi când spun puterea, evident, cu clasa politică. Nu cred că există cineva care nu-şi doreşte un parteneriat win-win, eu totuşi cred în asta.

Deci, următorii 25 de ani sunt următorii ani în care România poate şi eu cred că va deveni Elveţia.

Şi ca să se întâmple asta trebuie să trăim într-o coaliţie de trei participanţi şi capitalul românesc să fie omniprezent în educaţie, în tehnologie, în agricultură, în mediu, evident în energie.

De noi depind 5 milioane de oameni care muncesc şi alţi cinci, familiile lor, şi alţi cinci, pensionari. Iacă-tă măcar vreo 15 milioane depind şi de noi. Sunt pregătit să câştig în următorii 25 de ani. Să câştig ca persoană şi să câştig alături de voi, ca şi comunitate de business.

Nu uitaţi! Business is power.

 

Sorin Pâslaru

redactorul-şef al Ziarului Financiar

 

Noi suntem din Cernicari

Stimate domnule Preşedinte al Senatului, stimate domnule Premier, doamnelor şi domnilor, dragii mei, 

După atâtea cifre, vă anunţ cu bucurie că azi, 23 noiembrie, 2023 - noapte spre dimineaţă, azi 23 noiembrie 2023, în ziua de aniversare a Ziarului Financiar, s-a născut un nou membru al familiei mele extinse, Antonia. Este fiica celei mai mici verişoare din partea tatei. Cea mai mică verişoară a mea din 11 verişori şi verişoare, aşa cum mulţi din dumneavoastră au. Din şapte fraţi şi surori. Cea mai mare verişoară este deja bunică. Noi suntem din estul din României, Tecuci, judeţul Galaţi, spre Matca.  Ştiţi zona: roşii, viţă de vie, pepeni. Este un un sat mic lângă Tecuci, inclus de fapt în oraş, Cernicari. Era un boier Cernica, îl cunoaşteţi, avea şi lângă Bucureşti, aici, moşii, de unde comuna Cernica.

De ce vă spun asta? Ce legătură are? Iată de ce. De fapt, de ce ne venim noi astăzi, aici? De ce a fost lansat Ziarul Financiar? De ce citim un ziar? Pentru că vrem să ştim unde mergem. Pentru că vrem să ducem România înainte. Ne vedem astăzi, de fapt, pentru Antonia şi ceilalţi 490 de copii care s-au născut azi în România. Mama Antoniei, verişoara mea, s-a născut când eu aveam 13 ani şi eram în clasa a 7a. 

Părinţii ei au lucrat în industria românească, fabrici de rulmenţi. Verişoara mea este inginer constructor şi bate lumea împreună cu soţul său, de asemenea constructor. A fost în Turkmenistan, în Suedia, în Slovacia să facă o fabrică de automobile la Košice. Acum a venit acasă. 

Ea a fost şi este angajaţă de mari companii străine, cu afaceri de miliarde. România mişcă. Mişcă prin creiere şi competenţe. Am vândut fabricile în anii ‘90, aşa cum s-a arătat mai înainte pe această scenă, pentru că era nevoie de competenţe. Atragem investiţii străine pentru că este nevoie de competenţe.

Dar astăzi a venit momentul să nu ne mai vindem creierele unul câte unul şi nici forţa braţelor una câte una. Nu. Altfel trebuie să facem.  În companii locale şi în branduri trebuie să creştem, să punem forţa de muncă a României în companii şi în branduri şi să atacăm pieţele străine după ce ducem PIB-ul la 300, 400, 500, 1.000 de miliarde. 

Vă dau două exemple din această toamnă. Am fost la un mare eveniment UiPath, companie fondată în Bucureşti şi cotată în Top 10 Valoroase Companii din România, listată la New York Stock Exchange. Se vorbea româneşte în Las Vegas ca pe bulevardul Magheru. 4.000 de oameni, o mândrie, să văd asta după ce am fost la evenimente similare, la Oracle, Dell, Microsoft. Firmă plecată din România, fondată de un absolvent al Universităţii de Matematică, Universitatea Bucureşti, să aibă atâta forţă mondială! Centru de cercetare local, 1.000 de angajaţi aici.

Alt exemplu: un antreprenor sirian devenit român, un sirian venit la studii, fondatorul Alexandrion, şi-a lansat whiskey-ul Carpathian, fabricat în România, la Tokyo. De asta avem nevoie: să fim împreună. Într-o familie, într-o organizaţie, într-o companie. Aici în această seară. 

Să punem resursele la treabă, să asigurăm viitorul Antoniei şi al celor 180.000 de copii născuţi în 2023. Nu pentru noi facem, ci pentru ei. Noi suntem din Cernicari, Tecuci, Galaţi,  România. Voi aveţi fiecare Cernicari-ul vostru. Vrem şi noi, şi voi, un loc în lume. Şi noi şi voi vrem pace, vrem bucurie, vrem prosperitate. La mulţi ani Ziarul Financiar!

Doamnelor şi domnilor, 

Businessul este, de fapt, o misiune pe care ne-o asumăm în fiecare zi. Dumneavoastră ştiti foarte bine că doar gândindu-te la obiectivele pe care ţi le asumi găseşti mereu soluţii. La un moment dat, toate se rezolvă, toate vin de la sine. 

Doamnelor şi domnilor, în această seară de ZF 25 de ani, a fost celebrată performanţa companiilor, a fost celebrată rezilienţa, dar, spun eu, ceea ne duce mai departe este iubirea. Ne ducem acasă, ne întoarcem la ai noştri. România s-a calificat la Euro 2024, trebuie să ne gândim la lucrurile bune din viaţă! La mulţi ani!

 

Dan Şucu

preşedintele Concordia, la Gala ZF 25 de ani

Este timpul ca, noi, antreprenorii, să ne implicăm pozitiv în orice decizie economică luată în România. În cei 25 de ani nu am fost şi nu avem cum să fim mai fericiţi că Ziarul Financiar există

Dan Şucu, preşedintele Concordia, a lansat în cadrul Galei ZF 25 de ani provocarea pentru mediul de business de a fi mai prezent în deciziile economice luate în România şi a spus că organizaţia patronală Concordia, confederaţie care reuneşte companii cu un aport de 30% la economia României şi 350.000 de angajaţi, îşi propune să îşi crească gradul de implicare.

„Având în vedere că noi facem cu toţii aici sute de bugete, noi ne propunem să fim foarte implicaţi în tot ce are legătură cu construcţia bugetului României, mai ales pe partea de venituri, pentru anul acesta. Domnule Ciucă şi domnule Ciolacu, vom fi foarte, foarte doritori să ajutăm cu experienţa noastră în tot ce înseamnă partea aceasta de venituri, în aşa fel încât să avem convingerea că ajutăm la construcţia unui buget în totalitate realizabil şi cu venituri cât se poate de predictibile“, a spus Dan Şucu.

„Asta este ce ne propunem în clipa de faţă şi ne propunem în fiecare clipă din ce în ce mai mult, să fim din ce în ce mai prezenţi, nu contondenţi, dar din ce în ce mai aproape de deciziile economice luate în ţara noastră“, a adăugat el.

Dan Şucu a mai notat în cadrul Galei că antreprenorii au obligaţia de a lupta pentru firmele lor şi pentru ce au construit şi că au puterea de a influenţa pozitiv orice decizie economică luată în România

„Avem obligaţia să luptăm pentru firmele noastre? Avem obligaţia să luptăm pentru tot ce am făcut în viaţa noastră? Avem obligaţia să nu lăsăm pe nimeni ca de pixul lui să depindă viitorul firmelor noastre şi a tot ce am creat până acum? Eu cred că avem obligaţia. Cu gândul acesta am mers alături de Concordia. Concordia este una din cele două confederaţii patronale din România reprezentative. Este timpul să înţelegem că putem să influenţăm pozitiv orice decizie economică care este luată în România“, a spus Dan Şucu, preşedintele Concordia, în cadrul Galei ZF 25 de ani, unde au fost premiate cele mai valoroase companii din România.

În cei 25 de ani n-am fost şi n-avem cum să fim mai fericiţi că acest ziar există. Niciodată nu a fost mai mare nevoie de el decât este în clipa de faţă. Mă uit în sală şi îmi face mare plăcere să vă vorbesc pentru că sunt convins că vă înţeleg în totalitate. Sunteţi oameni cărora vă place să construiţi. Nu contează că e o fabrică, că e o linie de producţie, nu contează că e o reţea de magazine sau o reţea logistică, e irelevant. Vă place să construiţi. Vă propuneţi ceva şi construiţi şi realizaţi ce v-aţi propus.

• Atunci când o faceţi, o faceţi pentru clienţii voştri, automat pe lângă beneficiul clienţilor e şi beneficiul colegilor dumneavoastră de muncă, angajaţii dumneavoastră, e beneficiul societăţii în care trăim cu toţii şi, automat, e şi beneficiul dumneavoastră. E normal să fie. Dar faceţi lucruri excepţionale.

•  Nu e niciunul din sală care să nu îşi propună mâine să mai facă ceva, poimâine să mai facă ceva, se gândeşte 5-6 ani de aici încolo ce o să mai facă. Indiferent câţi ani are. Câteodată uităm să ne uităm şi în buletine.

• Acum, dacă vă uitaţi puţin în spate, v-aţi gândit vreodată că tot ce aţi construit până acum şi ce veţi construi în viitor trebuie totuşi şi apărat? Trebuie doar construit? Nu trebuie să şi apărăm?

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO