Supliment logistica

UNTRR: România este printre ţările europene afectate de criza şoferilor, angajarea şoferilor profesionişti extracomunitari ar putea să fie o soluţie

29 sep 2023 Autor: Ramona Cornea

♦ Firmele româneşti se confruntă cu bariere legislative care limitează semnificativ posibilitatea angajării acestora. Astfel, din cei 127.000 muncitori străini angajaţi în România, conform datelor publicate de ZF, numai 348 sunt angajaţi la firmele româneşti de transport rutier, conform datelor ARR.

Uniunea Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) consideră că, în contextul crizei acute de şoferi profesionişti din domeniul transporturilor rutiere şi al barierelor legislative, angajarea şoferilor străini extracomunitari în România poate fi o soluţie.

UNTRR citează un articol din publicaţia poloneză Notes from Poland care spune că numărul de muncitori străini înregistraţi pentru asigurările de pensii din Polonia depăşea la sfârşitul lunii iunie 1 milion.

Publicaţia poloneză The Warsaw Voice scrie şi ea că numărul de străini înregistraţi pentru asigurările de pensii din Polonia depăşea la sfârşitul lunii iunie un milion, însă crede că de notat este că, dintre aceştia, 729.000 sunt cetăţeni ai Ucrainei, potrivit datelor statistice oficiale.

Aşadar, date citate şi de portalul PortalStatyczny.pl spun că 2022 a fost un an record în ceea ce priveşte numărul de străini care lucrează în Polonia, unul care este legat de faptul că refugiaţii din Ucraina. Când luăm în calcul toate tipurile de permise de muncă eliberate străinilor în 2022, portalul polonez citează statistici oficiale care spun că 81,6% au fost eliberate pentru angajarea cetăţenilor din Ucraina, 5,8% pentru cei din Belarus, 3,8% din Georgia şi 2,5% din Moldova. Restul de 6,3% au fost permise de muncă pentru străini din alte 174 de ţări, deci nu doar din ţări din afara UE.

Reprezentanţii UNTRR susţin, de asemenea, că numai în sectorul transporturilor rutiere din Polonia sunt angajaţi 103.000 de şoferi profesionişti extracomunitari, în Lituania sunt angajaţi 67.000 de şoferi extracomunitari, în timp ce în România avem doar 348 de şoferi extracomunitari angajaţi, conform datelor primite de la Autoritatea Rutieră Română în 2023.

În plus, în acest context, angajarea şoferilor profesionişti extracomunitari ar putea sa fie o soluţie pentru companiile româneşti care se confruntă cu o lipsă de astfel de angajaţi, însă această soluţie este blocată de anumite bariere legislative.

„Potrivit sondajului anual realizat de Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere - IRU, România este printre ţările europene cele mai afectate de criza şoferilor, deficitul estimat de IRU ajungând la 71.000 posturi de conducători auto profesionişti neocupate“.

„În acest context, angajarea şoferilor profesionişti extracomunitari ar putea sa fie o soluţie, însă firmele româneşti se confruntă cu bariere legislative care limitează semnificativ posibilitatea angajării acestora. Astfel, din cei 127.000 muncitori străini angajaţi în România, conform datelor publicate de ZF, numai 348 sunt angajaţi la firmele româneşti de transport rutier, conform datelor ARR“, au transmis ei.

Astfel, candidaţii care vin din afara spaţiului UE trebuie să obţină un atestat profesional pentru a putea conduce vehicule comerciale, atestat care se susţine în limba română, ceea ce reprezintă o barieră pentru aceşti candidaţi şi pentru companiile care vor să-i recruteze.