ZF TechDay

ZF Tech Day. Julien Ducarroz, noul CEO al Orange România: Vânzarea de produse şi servicii prietenoase cu mediul va deveni un avantaj competitiv în business, astfel că este o prioritate pentru noi. Vom oferi un spaţiu mai mare în magazine telefoanelor recondiţionate

03.10.2023, 00:07 Autor: Adrian Seceleanu

„În orice caz eu cred că la un moment dat toată lumea va fi nevoită să facă acest lucru, deci cumva s-ar putea spune că va exista avantajul celui care face prima mutare“.

Orange, liderul pieţei locale de telecom, va pune un accent mai mare pe vânzarea de produse şi servicii cu un impact redus asupra mediului, iar ca parte a acestui plan compania îşi va reamenaja magazinele pentru a pune în prim-plan vânzarea de telefoane recondiţionate, serviciile de reparaţii şi de achiziţie de telefoane vechi (buyback) şi reciclare.

Acum, poate că în principal doar tinerii sunt cei mai interesaţi de acest subiect, dar în timp notorietatea acestor teme va creşte, iar jucătorii care sunt poziţionaţi devreme în acest spaţiu vor avea un avantaj competitiv, spune Julien Ducarroz, care a preluat la începutul lunii septembrie poziţia de CEO a Orange România, după ce anterior a condus subsidiarele grupului francez din Polonia şi Republica Moldova.

„Indiferent că vorbim despre soluţii eco, despre sustenabilitate, credem că ne ajuta în mod indirect să fim mai competitivi, eu personal cred că acest lucru poate fi un diferenţiator pe piaţă, să fii cel mai responsabil business. În orice caz eu cred că la un moment dat toată lumea va fi nevoită să facă acest lucru, deci cumva s-ar putea spune că va exista avantajul celui care face prima mutare. Mă aştept ca multe dintre soluţiile pe care le aveam deja implementate la Orange România, precum serviciul de buyback pentru telefoane sau vânzarea de telefoane recondiţionate, să aibă o vizibilitate mai bună“, a spus Julien Ducarroz. „Poate că veţi spune că nu atâţi oameni sunt îngrijoraţi precum noi de viitorul planetei, dar cred că sunt din ce în ce mai mulţi oameni, în special cei din generaţiile tinere, care consideră că suste­nabilitatea este parte din valorile pe care trebuie să le aibă o companie şi care fac alegeri în funcţie de acest lucru atunci când cumpără, consumă produse sau servicii. Noi trebuie să răspundem acestor îngrijorări privind schimbările climatice“, a adăugat el.

El a făcut aceste comentarii cu ocazia unui eveniment organizat la finele săptămânii trecute, care a marcat redeschiderea primului magazin deschis sub brandul Orange în România, cel din Piaţa Victoriei, din clădirea Europe House, unde până de curând a şi fost sediul central al operatorului. Noul concept al magazinului oferă mai multă vizi­bilitate telefoanelor recondi­ţionate, serviciilor de reparaţii şi zonei de reciclare, ca parte a efortului companiei de a susţine conceptele de economie circulară.

Operatorii de telecom vând cea mai mare parte a celor 3-4 milioane de smartphone-uri comercializate într-un an pe piaţa din România, astfel că schimbările de strategie pe care le realizează pot avea impact rapid pe piaţă.

Eforturile Orange în această direcţie vor fi din ce în ce mai vizibile, a mai spus Ducarroz. „Sunt aici de trei săptămâni, deci nu vă voi spune că ştiu exact ce trebuie făcut mai ales pentru că Orange a fost condusă de oameni talentaţi, deci nu am de gând să schimb ceea ce făceam, dar avem în faţă nişte provocări  şi cred că vom putea vorbi cu o altă ocazie care sunt planurile noastre. Dar cu siguranţă, iar evenimentul de astăzi o dovedeşte, sustenabilitatea, furnizarea de produse şi servicii prietenoase cu mediul sunt o componentă a strategiei noastre pentru viitor. După cum ştiţi una dintre direcţiile majore asumate de grupul Orange este să atingă neutralitatea emisiilor de carbon până în 2040, astfel că ne veţi vedea făcând tot mai mulţi paşi în această direcţie. Ceea ce am anunţat astăzi nu ne va aduce statutul de neutralitate pentru emisiile de carbon dar cu siguranţă  este o modalitate de a ne implica clienţii şi de a merge împreună pe acest drum, de a promova economia circulară în România“.

Antoine Drevon, chief marketing officer, Orange România: Dacă pun unul lângă altul un iPhone nou şi unul recondiţionat nu veţi reuşi să-l identificaţi pe cel nou de cel vechi.

 

Investiţia în magazinele clasice este necesară, pentri că, spre exemplu, aici clienţii pot vedea cât de performante pot fi şi telefoanele recondiţionate, a punctat Antoine Drevon, Chief Marketing Officer, Orange România. „Cu siguranţă investiţia în magazine offline este necesară.

Iar aici zona de telefoane recondiţionate este foarte interesantă pentru că dacă pun unul lângă altul un iPhone nou şi unul recondiţionat nu veţi reuşi să-l identificaţi pe cel nou de cel vechi. Până la urmă un lucru similar se întâmplă şi în industria auto: dealerul vă prezintă şi maşinile vechi verificate, certificate că au sistemele în stare foarte bună de funcţionare, pentru care oferă şi o garanţie“.

Şi zona de reparaţii, acum mult mai vizibilă în acest nou concept de magazin, este una importantă, a spus Constantin Vintilă, Head of Direct Retail, Orange România. „Zona de service este un motiv de mândrie pentru că suntem singurul operator european care are un service sub brandul propriu care este autorizat de principalii producători de terminale şi în esenţă aici putem repara orice telefon cumpărat în mod legal din Europa. Ambiţia noastră este să realizăm într-o oră serviciile de reparaţii“.

Constantin Vintilă, head of direct retail, Orange România: Avem în plan ca anul viitor să reamenajăm alte 7 magazine după acest concept, care pune accent pe economia circulară.

 

 

Eforturile Orange merg dincolo de ceea ce se vede în magazine, a mai spus Vintilă. „Ne uităm şi la procese, să le facem mai prietenoase cu mediul. Un exemplu este procesul de aprovizionare, de logistică, iar noi ne uităm la amprenta de carbon lăsată de procesul de aprovizionare iar începând din 2019 o şi măsurăm. Putem să vă spunem că astăzi, în 2023, pe parcursul celor 4 ani, am redus 20% emisiile de carbon generate de acest proces.“

 

Emisiunea ZF TechDay este realizată de Ziarul Financiar cu susţinerea Orange Techday