Un salariu pe zi

Un salariu pe zi. Un analist de costuri câştigă între 900 şi 1.200 de euro net pe lună

Un salariu pe zi. Un analist de costuri câştigă între...

Autor: Ramona Cornea

14.02.2023, 00:05 219

Un angajat pe poziţia de analist de costuri are un salariu care variază, în medie, între 900 şi 1.200 de euro net pe lună, după cum arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.

Un astfel de angajat strânge şi analizează informaţii financiare legate de cheltuielile organizaţiei, caută modalităţi de a îmbunătăţi acurateţea bugetelor şi previziunilor financiare, precum şi de a reduce costurile departamentelor şi proiectelor alocate.


Ana Vişian, marketing manager, BestJobs:

Pentru rolul de analist costuri se caută persoane atente, cu abilităţi de planificare şi organizare şi gândire analitică. Candidaţii căutaţi au nevoie de studii superioare finalizate – profil economic, experienţă într-un rol similar sau în zona de cost control/financiar.

„Domeniul financiar a fost în luna ianuarie unul dintre domeniile atractive pentru candidaţi, acesta situându-se în top trei domenii cu cele mai multe aplicări. Pentru rolul de analist costuri se caută persoane atente, cu abilităţi de planificare şi organizare şi gândire analitică. Candidaţii căutaţi au nevoie de studii superioare finalizate – profil economic, experienţă într-un rol similar sau în zona de cost control/financiar. Cunoaşterea industriei/domeniului în care activează compania este un avantaj. Companiile care recrutează în acest moment pentru astfel de poziţii caută specialişti în Ilfov, Bucureşti şi Cluj, iar salariul este, în medie, de 900 - 1.200 euro net lunar”, spune Ana Vişian, marketing manager în cadrul BestJobs.

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: posibilitatea de a lucra remote, program flexibil, acces la sala de sport, servicii medicale sau stomatologice, pensie privată, deducerea costurilor transportului în comun şi vouchere pentru activităţi culturale.

În prezent, 668 de posturi vacante pentru poziţia de analist de costuri sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare sunt în Ilfov, Bucureşti şi Cluj. 

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Salariul rămâne criteriul central în selecția jobului, iar într-o piață a muncii tensionată, nu este ușor să atragi talente, mai ales în domeniile cele mai dinamice. Astfel, BestJobs extinde sprijinul acordat atât candidaților, oferindu-le informații salariale relevante, ei putând să facă o analiză completă pentru a-și determina valoarea în piață, dar și angajatorilor prin noul serviciu de tip agenție - HIRE
AFACERI DE LA ZERO