ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Art & Craft, un business care vinde suveniruri româneşti, a mers cu primul magazin din afara aeroporturilor pe Calea Victoriei din Bucureşti. „Dezvoltăm o gamă specifică zonei“

30.01.2024, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Art & Craft administrează şapte magazine, însă businessul se ocupă şi cu distribuţia, astfel că produsele companiei ajung în mai multe puncte de retail din ţară. Mai mult, businessul a deschis anul trecut şi o cafenea în aeroportul din Târgu-Mureş.

Businessul Art & Craft, care activează pe piaţa de suveniruri româneşti, a deschis primul magazin din afara aeroporturilor pe Calea Victoriei din Bucureşti. Până la această extindere, Art & Craft administra magazine doar în aerogările din ţară.

Noul punct de vânzare a fost inaugurat la începutul acestei luni, iar Mioara Olteanu, fondatoarea Art & Craft, plănuieşte să introducă o gamă de produse specifică zonei, prin care să promoveze Calea Victoriei.

„Mergem cu toată gama Art & Craft, dar îmi doresc să dezvolt şi o gamă specifică arterei Calea Victoriei. Cred că are foarte mult potenţial şi avem clădiri frumoase cu care să facem asta, avem o istorie pe care putem să o promovăm. Decizia a fost să nu mergem pe Bucureşti ca ansamblu cu această colecţie, ci pe Calea Victoriei în special. Spaţiul are doar 35 de metri pătraţi, dar pentru ce ne-am propus în primă fază, cred că este suficient“, spune Mioara Olteanu, prezentă în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Extinderea în zona stradală îi va permite businessului şi să organizeze evenimente pentru promovarea designerilor români. Un astfel de magazin, spune antreprenoarea, va ţinti trei tipuri de clienţi, anume turiştii români şi străini, localnicii, dar şi segmentul de corporate, care a înregistrat o creştere în ultimii ani. E vorba de zona de cadouri.

„Anul 2023 a însemnat o creştere a businessului total, creştere datorată unui număr mai mare de turişti. Avansul a venit şi din partea de corporate, unde s-au stabilizat nişte relaţii, contează foarte mult să ai o recurenţă în a produce pentru cineva articole“, adaugă ea.

Pe de altă parte, multe dintre aeroporturile locale au avut investiţii în derulare anul trecut, ceea ce a afectat businessul Art & Craft. Multe aerogări au avut disfuncţionalităţi în partea comercială ca urmare a lucrărilor de modernizare, ceea ce a făcut ca businessul de suverniruri să îşi restrângă spaţiul sau chiar să reloce anumite magazine.

Art & Craft administrează acum şapte magazine, însă compania se ocupă şi cu distribuţia, astfel că produsele ajung în mai multe puncte de retail din ţară.

Un astfel de business este dependent de evoluţia turismului. Iar Mioara Olteanu spune că vacanţele au devenit o necesitate pentru oameni şi chiar şi în perioade dificile din punct de vedere economic, aceştia preferă să restrângă bugetele altor cheltuieli.

„Sper ca anul acesta să fie mai bun decât 2023, trendul în zona de turism este în creştere. Industria a depăşit nivelul din 2019. Cu toate acestea, turismul este o zonă pe care nu o putem exact anticipa mai mult din motive externe“, spune antreprenoarea.

Cele mai cumpărate produse Art & Craft sunt cele din categoria alimentară, urmate de articolele de tip cadou.

Portofoliul firmei numără circa 1.500 de bunuri, însă acestea se schimbă constant. Doar anul trecut au fost introduse circa 150 de articole noi. Adăugarea de noi produse în portofoliu aduce şi o serie de provocări.

Spre exemplu, antreprenoarea spune că sunt nişe în piaţă neacoperite de fabricile locale, ceea ce o determină să apeleze la furnizori din Ungaria, Bulgaria, Polonia, Franţa, Spania sau Italia.

„Sunt două tipuri de furnizori în România, meşterii sau artiştii, care fac serii foarte mici şi produse cu valoare adăugată mare, şi furnizori care pot realiza cantităţi mari. Lipseşte exact zona de mijloc. Nu mă refer la mâncare, aici e altceva şi avem mulţi furnizori, dar pentru ce ar fi produse industrializate seria mică este foarte greu să le facem în România“, spune Mioara Olteanu.

Businessul şi-a extins activitatea şi în zona de cafenele prin deschiderea Transylvania Dracula welcomes you café&more în aeroportul din Târgu Mureş anul trecut.

Primul magazin Art & Craft a fost deschis în februarie 2003, pe aeroportul Otopeni din Bucureşti. Businessul Art&Craft e operat prin mai multe firme, una dintre cele mai importante fiind Art&Craft Design, care a avut venituri de 40 mil. lei în 2022, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

Pentru anul acesta, antreprenoarea se aşteaptă la o creştere a veniturilor cu 10% versus 2023.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor