Acţionarii Mecanica Ceahlău aleg un nou consiliu de administraţie pe 25 noiembrie

24 oct 2013 Autor: Roxana Pricop

Conducerea  producătorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlău (MECF) din Piatra-Neamţ a convocat acţionarii pe 25 noiembrie pentru a alege noul consiliu de administraţie format din cinci membri pentru un mandat de patru ani. În prezent, acesta este condus de Cătălin Iancu, membru în consiliul de administraţie al SIF Moldova (SIF2). El l-a înlocuit pe Dumitru Bontaş, care a demisionat.

Schimbarea preşedintelui la Mecanica Ceahlău are loc în condiţiile în care la începutul lunii septembrie consiliul de administraţie l-a demis pe Neculai Timaru din funcţia de director general, după ce un audit intern a scos la lumină în luna iulie că Mecanica a încheiat contracte de 210.000 de euro cu firme controlate de familia Timaru. SIF Moldova este cel mai mare acţionar al companiei, cu 55% din acţiuni, iar un pachet de 26,6% este controlat de Romanian Opportunities Fund.

Mecanica Ceahlău a încheiat primul semestru cu afaceri de 14,1 milioane de lei şi cu un profit net de 3,1 mil. lei. Cea mai recentă tranzacţie cu acţiuni MECF a avut loc luni la un preţ de 0,13 lei/acţiune, cotaţie la care capitalizarea firmei este de 31,1 mil. lei.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.10.2013

 
Cuvinte cheie:
Acţionari
, bursă
, Mecanica Ceahlău
, consiliu de administraţie

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide