ZF 24

Acţiunile producătorilor de vehicule electrice Rivian şi Tesla înregistrează creşteri semnificative în urma volumului solid de vânzări din prima jumătate a anului 2023

Acţiunile producătorilor de vehicule electrice Rivian...

Autor: Andrei Şerbănescu

04.07.2023, 13:26 235

Cifrele de producţie ale start-up-ul american de vehicule electrice Rivian Automotive s-au situat aşteptările analiştilor, dezvăluire făcută de producătorul EV la o zi după ce rivalii mai mari Tesla şi BYD au raportat livrări solide, ceea ce a dus la o creştere puternică a acţiunilor acestor companii în cursul zilei de luni, scrie Financial Times.

Rivian a declarat că a construit 13.992 de camioane şi furgonete la fabrica sa din Normal, Illinois, în al doilea trimestru, cu mult peste aşteptările Wall Street de aproximativ 11.000, potrivit analiştilor chestionaţi de FactSet. Compania californiană şi-a reafirmat obiectivul de a fabrica 50.000 de vehicule în acest an.

Actualizarea a venit după ce Tesla, liderul EV din SUA, a declarat duminică că a livrat un număr record de 466.000 de maşini în al doilea trimestru, în creştere cu 83,5% faţă de anul precedent. Vânzările au crescut după ce Tesla a redus preţurile în ianuarie şi martie.

„Avântul prins de Tesla şi Rivian reprezintă o veste bună pentru sectorul EV, deoarece producţia şi cererea sunt în plină dezvoltare, în pofida scepticismului unor observatori ai pieţei", a declarat analistul Wedbush Dan Ives. 

BYD, principalul rival al Tesla în China, a raportat, de asemenea, că volumul vânzărilor a crescut de aproape două ori în prima jumătate a anului 2023, întrucât a vândut 1,26 milioane de vehicule în perioada menţionată.

Acţiunile Rivian au închis luni la New York cu 17,4% mai sus, într-o şedinţă scurtată înainte de sărbătoarea Zilei Independenţei, în timp ce Tesla a urcat cu 6,9%. BYD a închis în creştere cu 4,5 procente la Hong Kong.

EV-urile au reprezentat 8,6% din vânzările de vehicule noi din SUA în primul trimestru al anului 2023, comparativ cu 5,9% în aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit grupului de comerţ Alliance for Automotive Innovation. Mai mult de 305.000 de EV-uri au fost vândute în ţară între ianuarie şi martie.

Piaţa EV-urilor devine din ce în ce mai competitivă, pe măsură ce GM, Ford şi start-up-uri precum Rivian încearcă să conteste poziţia dominantă a Tesla. Dar chiar dacă tot mai mulţi cumpărători de maşini din SUA optează pentru vehicule electrice, numărul staţiilor publice de încărcare a rămas în urmă. Alliance for Automotive Innovation a declarat că în primul trimestru au fost înregistrate 39 de vehicule electrice pentru fiecare port public nou.

Cererea crescută de încărcare publică rapidă a determinat Tesla să îşi deschidă reţeaua Supercharger anul viitor pentru şoferii de maşini şi camioane fabricate de alţi constructori auto, inclusiv Ford, GM şi Rivian. Rivian a declarat luna trecută că va construi camioane şi furgonete care vor utiliza standardul nord-american de încărcare pentru conectori al Tesla începând cu 2025.

Cele 12.000 de Superchargers din reţeaua Tesla reprezintă aproximativ 60% din totalul încărcătoarelor rapide disponibile pentru şoferii de vehicule electrice din SUA, potrivit analistului Emmanuel Rosner de la Deutsche Bank.

Rivian a declarat că va publica rezultatele complete pentru al doilea trimestru pe 8 august. Compania a livrat 12.640 de vehicule clienţilor în al doilea trimestru, faţă de 4.401 în acelaşi trimestru din 2022.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO