Adina Rada, general manager al Parcuri Industriale Bihor: Sunt cel puţin trei companii, două din Germania şi una din Franţa care analizează investiţii în Bihor

30 mai 2017 Autor: Dana Ciriperu

Experienţa oraşelor care s-au dezvoltat pe baza parcurilor industriale dovedeşte că peste tot în lume motoarele creşterii economice şi dezvoltării regionale sunt inovaţia şi cercetarea, spune Adina Rada, general manager al Parcuri Industriale Bihor.

”Trecem la pasul următor spre aglomerări economice care presupun relaţionare tehnologică şi specializare“, a adăugat ea.

Compania a demarat un proiect estimat la 44,7 mil. lei (aproximativ 10 mil. euro) pentru dezvoltarea unui parc ştiinţific şi tehnologic pe un teren de circa 5 hectare situat în vecinătatea Uni­versităţii din Oradea.

Par­cul Ştiinţific şi Tehnologic (PST) Bihor MedTech - o entitate fără personalitate juridică, bazată pe aso­cierea în participaţiune a judeţului Bihor (Consiliul Judeţean Bihor), a Univer­sităţii din Oradea şi a companiei Parcuri Indus­triale Bihor - va fi realizat într-o perioadă de doi ani  şi va crea minimum 500 de noi locuri de muncă.

„Dintre numele investitorilor interesaţi de proiecte în Bihor pot menţiona grupul CTP din Cehia, cu care am avut discuţii şi întâlniri pe parcursul anului trecut. Ei erau interesaţi să dezvolte proiecte logistice sau la comandă pentru clienţi din sectorul producţiei în judeţ. Bihorul are marele avantaj al poziţionării la graniţă, ceea ce face mult mai facil accesul la infrastructura Vestului“, a spus Adina Rada, care arată că mai sunt cel puţin trei companii, două din Germania şi una din Franţa care analizează varianta de a investi în judeţul Bihor. Numele acestor companii nu a fost însă făcut public.

 
Cuvinte cheie:
bihor
, parcuri
, rada
, general manager
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide