ZF 24

Andrei Iuşut a vândut businessul Divan unui fond de investiţii turcesc

Andrei Iuşut a vândut businessul Divan unui fond de...

Autor: Ioana Matei

27.02.2017, 15:58 1530

Omul de afaceri Andrei Iuşut a vândut grupul de restaurante Divan unui fond de investiţii din Turcia pentru o sumă care nu a fost făcută publică, potrivit unor informaţii confirmate astăzi de reprezentanţii companiei.

Grupul Divan a început cu un restaurant turcesc deschis în 2009 în Centrul Vechi al Bucureştiului, urmat, în 2012, de restaurantul grecesc Meze Taverna, aflat tot în Centrul Vechi;  în 2013, proprietarul a deschis încă un restaurant Divan în zona Floreasca. În 2014, Iuşut a dezvoltat conceptul Divan Express, un fast food  format în prezent din trei unităţi în Piaţa Romană, Piaţa Victoriei şi Pipera. În primele nouă luni de activitate, Divan Express din Piaţa Romană a avut o cifră de afaceri de peste un milion de euro în contextul în care îşi desfăşura activitatea într-un spaţiu de doar 47 de metri pătraţi. Ultimul inclus  în grup a fost restaurantul Kuzina, lansat anul trecut în zona Barbu Văcărescu.

„După opt ani în care am dezvoltat trei modele de restaurante, am decis să iau o pauză şi să îmi dedic perioada următoare familiei. Ca planuri de business, nu exclud ca pe viitor să decid să intru şi în alte zone pe lângă cele HoReCa, dar voi rămâne cu siguranţă în zona de servicii. Grupul Divan a reprezentat pentru mine începutul vieţii de antreprenor, care a devenit acum ceea ce aş putea numi începutul unei corporaţii. Cu siguranţă, voi începe un nou capitol al carierei mele tot ca antreprenor, dar momentan explorez mai multe nişe”, a declarat Andrei Iuşut într-un comunicat de presă după anunţarea tranzacţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO