ZF 24

Bistriţa îşi face un parc industrial de 30 de hectare cu peste 36 mil. lei

Autor: Laurentiu Cotu

30.01.2013, 16:56 531

Primăria Bistriţa a semnat contractul de finanţare pentru parcul industrial care urmează să fie amenajat, pe o suprafaţă de 30 de hectare, în localitatea Sărata, componentă a muncipiului Bistriţa. Valoarea totală a proiectului ’’Parcul Industrial Bistriţa Sud’’ este de 36,6 mil. lei (peste 8 mil. euro), iar obiectivul investiţiei vizează dezvoltarea economiei locale şi regionale, creşterea nivelului de trai prin atragerea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă în municipiul Bistriţa.

"După o perioadă de doi ani de la finalizarea parcului industrial Bistriţa Sud mizăm pe minim 150 de locuri de muncă, cinci microîntreprinderi, două întreprinderi mici şi o întreprindere mijlocie. Când parcul va fi funcţional, suprafaţa pentru amplasarea obiectivelor economice se poate extinde. Până în prezent am obţinut licenţa pentru acest parc, iar direcţia tehnică din cadrul primăriei Bistriţa a început pregătirea documentaţiei în vederea licitaţiei”, a declarat Ovidiu Teodor Creţu, primarul municipiului Bistriţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO