ZF 24

Bursă. Şase companii, printre care OMV Petrom, Trafigura, Takida de peste Prut, vor să contruiască un terminal de bitum în Portul Constanţa în parteneriat cu Oil Terminal

Bursă. Şase companii, printre care OMV Petrom,...

Autor: Liviu Popescu

24.10.2023, 00:00 331

Operatorul portuar Oil Terminal (OIL), companie cu o capitalizare de 370 mil. lei la care statul român are o deţinere 88%, a anunţat luni la Bursa de Valori că a primit intenţii de la şase companii interesate pentru parteneriatul de construire a unui terminal de bitum în Portul Constanţa. Cele şase companii sunt Takida Terminal, companie din Republica Moldova controlată de Constantin Leonov şi înfiinţată în 24 mai 2022, Euronova Energies – trader de ţiţei, Frial SA- terminal din Constanţa cu afaceri de 29 mil. lei, OMV Petrom, Trafigura – trader de mărfuri, Vitaro Energy SRL. Compania va avea întâlniri cu fiecare dintre aceste companii iar ofertele ferme vor fi discutate în AGA. Oil Terminal vrea să dezvolte un proiect de construcţie a unui terminal de bitum, potrivit Strategiei de Dezvoltare şi a Planului de administrare 2023-2027. „Întrucât Oil Terminal nu deţine surse proprii pentru implementarea unor astfel de proiecte de dezvoltare, societatea este interesată de constituirea unor parteneriate în acest sens”. Ieri acţiunile OIL se tranzacţionau la 0,123 lei, preţ neschimbat faţă de şedinţa de vineri. În 2023 acţiunile au scăzut cu 24% pe o Bursă în creştere cu 20%. Compania a raportat afaceri de 170 mil. lei la S1/2023, plus 29% şi un profit net de 25,4 mil. lei, plus 43%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO