ZF 24

Bursele asiatice inregistreaza scaderi pe fondul nelinistilor privind pierderile bancilor

07.04.2009, 09:29 19

Bursele asiatice au inregistrat pierderi marti, ca urmare a scaderii preturilor la materii prime si a nelinistilor investitorilor cu privire la pierderile bancilor, informeaza Bloomberg.

Rio Tinto Group, a treia mare companie miniera din lume, a cazut cu 9,2% la bursa din Sidney, ca urmare a unor speculatii privind o noua emisiune de actiuni. Malayan Banking, cea mai mare banca din Malaezia, a coborat cu 5,3%, dupa ce compania a aprobat transformarea in actiuni a drepturilor de preferinta iar Calyon Securities a anuntat ca pierderile din imprumuturi ale bancilor americane ar putea depasi pe cele inregistrate in Marea Depresie.

Indicele regional MSCI Asia Pacific a pierdut 0,6%, coborand pana la 86,59 de puncte la bursa din Tokio, dupa patru zile in care a inregistrat un avans de 7,6%.

Indicele japonez Nikkei 225 a coborat cu 0,2%, in timp ce indicele bursei din Hong Kong, Hang Seng a scazut cu 1,1%. Indicele australian S&P/ASX 200 a cazut cu 0,9%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO