ZF 24

Cifra de afaceri record pentru Arsenal Londra

18.09.2007, 10:19 19

Gruparea Arsenal Londra, adversara FC Steaua in grupa H a Ligii Campionilor, a realizat in sezonul 2006/2007 o cifra de afaceri de aproximativ 263 de milioane de euro, cea mai buna din istoria clubului, care este, astfel, propulsat printre cele mai bogate din lume, datorita vanzarilor biletelor, informeaza Mediafax.

Potrivit AFP, clubul Arsenal va prezenta lunea viitoare rezultatele financiare din sezonul 2006-2007. Datorita noului stadion Emirates, cu o capacitate de 60.000 de locuri, dat in folosinta in stagiunea trecuta, cifra de afaceri a "tunarilor" a crescut de la 192,4 milioane de euro la 263 milioane de euro.

"Aceasta crestere arata impactul pozitiv al noului nostru stadion. Acum facem parte din primele cinci, poate chiar trei, cele mai bogate cluburi din lume. Desigur, avem inca o datorie de 311 milioane de euro din cauza costurilor construirii stadionului, pe care o vom stinge incetul cu incetul, dar aceasta cifra de afaceri este exceptionala", a declarat o sursa din cadrul clubului.
Mai multe stiri pe site-ul www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO