ZF 24

Cluj: Aproape 600 de persoane au primit ajutor medical la Electric Castle

Cluj: Aproape 600 de persoane au primit ajutor medical la...

Autor: Departamentul Corespondenţi

17.07.2017, 10:36 261

Potrivit IGSU, în perioada 12-16 iulie, peste 260 de pompieri, medici de urgenţă şi studenţi voluntari SMURD din cadrul UMF Cluj au asigurat măsuri suplimentare, la Festivalul Electric Castle din localitatea Bonţida.

Salvatorii au acordat prim ajutor calificat pentru 557 persoane care au semnalat probleme medicale, iar cinci dintre acestea au fost transportate la spitale.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în cursul zilei de sâmbătă spre duminică, când au fost asistate 144 de persoane.

Atât pe timpul zilei, cât şi noaptea, echipe de salvatori formate din militari şi voluntari ISU au patrulat în zonele unde s-au derulat concerte, pentru a preveni eventuale situaţii de urgenţă şi pentru a ajuta persoanele cu afecţiuni medicale. Pe durata festivalului, la locul evenimentului au fost montate două spitale mobile, deservite de personal şi echipamente medicale ale UPU-SMURD Cluj. Acestea au fost asigurate permanent cu patru autospeciale SMURD.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO