Nu cred să existe prea mulţi români care să nu fi auzit de Hanul lui Manuc. Dar sunt sigur că-i numeri pe degete pe cei care mai ştiu câte ceva despre soarta bătrânului stabiliment. Iar acelora care nu ştiu, le spun eu: în curtea interioară, stă de aproape cinci ani un Cantacuzin, care îşi zideşte toţi banii în pereţii hanului.
"Când a apărut legea, în '96, ne-am mobilizat, am pus actele în ordine şi am făcut cerere de retrocedare. În '97, am început procesul, iar în '99 am avut primul câştig de cauză, la tribunal", spune Cantacuzino, odată aşezat la masă, sorbind dintr-un ceai fierbinte. "Judecător era unul, Florea Vişan - extraordinar om. El era de partea proprietarilor. E dreptul lui, domnule! Are omul toate documentele: semnate, parafate - ce să fac?! Îi dau", zicea, şi restituia. "A dat la toţi care au avut documentele în regulă".
"Ei bine, în '97, când să încheiem procesul, a apărut un testament, olograf, lăsat de sora mea, unui colaborator. O poveste dubioasă... Ce a fost acolo, numai Dumnezeu ştie", spune Cantacuzino. I-au fost necesari încă şapte ani ca s-o scoată la capăt.
Din 2007, câştigător definitiv şi irevocabil, s-a apucat de treabă. "Am împrumutat la bancă un milion şi jumătate de euro şi m-am pus pe treabă. Doar din pod am scos aproape 300 de metri cubi de gunoi şi moloz. Cu totul, am evacut 5600 de metri cubi, adică peste 800 de containere. Un jaf, o nenorocire. Totul era la pământ - instalaţii electrice, sanitare, canalizare. O indolenţă fără margini, cum numai în cazul administratorilor de stat poţi să vezi".
Citiţi mai multe detalii pe www.gandul.info
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
