ZF 24

Cum ar trebui să arate dascălul secolului: ştie să se facă înţeles şi ştie să descopere talentele fiecărui elev al său

Cum ar trebui să arate dascălul secolului:  ştie să...

Autor: Corina Mirea

25.05.2014, 18:03 904

Ajută elevii să îşi găsească propriul sistem de valori, îi încurajează pentru ceea ce fac bine şi nu le arată punctele lor slabe, este foarte bine pregătit în domeniu, are capacitatea de a descoperi şi de a dezvolta abilităţile unice ale fiecărui copil şi ştie să se facă înţeles – acestea sunt cele mai importante calităţi pe care un dascăl al secolului XXI ar trebui să le aibă, în opinia a 30 de profesori, directori de şcoli de stat şi private, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor din sistemul de învăţământ, care au participat la începutul săptămânii la o dezbatere organizată la Transylvania College. The Cambridge International School in Cluj.

Profilul dascălului lider conturat în urma dezbaterii va fi comunicat într-un raport înaintat instituţiilor de învăţământ şi Ministerului Educaţiei şi Cercetarii pentru a sublinia necesitatea unor programe complexe de dezvoltare personală şi profesională pentru cadrele didactice, bazate pe evaluări prealabile”, potrivit reprezentanţilor colegiului care numără în prezent aproximativ 600 de elevi şi 120 de angajaţi.

Dezbaterea vine în contextul în care sistemul de învăţământ public nu mai reuşeşte de trei ani să pregătească tineri capabili să treacă în proporţie mai mare de 50% de examenul de bacalaureat. Cei mai mulţi pun aceste rezultate pe seama demotivării profesorilor, care, fiind printre cei mai prost plătiţi din Uniunea Europeană, nu îşi mai dau interesul să îi facă pe elevi să meargă la cursuri cu plăcere.

“Am trecut de la un sistem totalitar la unul liber şi nu reuşim încă să ne înţelegem pe noi.  Este un conflict interior al oamenilor care, până nu se vor lămuri în privinţa rolurilor pe care îl au, în orice meserie va apărea şi va duce la conflicte şi cu cei din jur. Profesorii trebuie să devină în primul rând oameni, să asculte, nu să judece şi să fie doar informatori. Predatul este foarte important, dar e doar parte dintr-un întreg care se completează cu acele soft skills ce le dau de înţeles copiilor că sunt sprijiniţi şi înţeleşi”, a declarat pentru ZF Simona Baciu, fondator şi preşedinte al Transylvania College. The Cambridge International School in Cluj.

Cei mai mulţi dintre profesorii prezenţi la eveniment au mai spus că dascălul secolului XXI ar trebui să aibă putere de convingere, să fie flexibil şi să abordeze individual copiii, astfel încât să le şi poată preda diferenţiat, în funcţie de abilităţile pe care elevii le au. Mai mult, ca să primească respect din partea copiilor, profesorii ar trebui să îşi respecte elevii, oricât de mică ar fi vârsta lor şi să fie consecvent în privinţa a ceea ce spune şi a modului în care acţionează.

Printre cele mai importante calităţi pe care un dascăl ar trebui să le deţină pentru a-şi motiva elevii se numără şi moralitatea. Având în vedere că cei mici au tendinţa de a urma exemplul adulţilor adesea, profesorii ar trebui să fie un model pentru ei, respectând regulile şi procedurile şcolii.

Dezbaterea “Profilul dascălului lider al secolului XXI” a fost organizată de Transylvania College. The Cambridge International School in Cluj, o şcoală privată cu venituri totale de aproape 5 mil. lei în 2012, în parteneriat cu firma de consultanţă Yourway, fondată în urmă cu patru ani de Mihaela Feodorof, un executiv cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul resurselor umane.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO