ZF 24

Cum explică un director de la Google veniturile mici raportate fiscal de gigantul american în România

Carlo D’Asaro Biondo, preşedinte al Google pentru Europa de Sud-Est

Autor: Ioana Nita

13.05.2014, 14:52 1457

Problema veniturilor mai mici raportate de gigantul online american Google pe mai multe pieţe din Europa, comparativ cu sumele plătite efectiv de companiile din ţările respective şi care sunt estimate de agenţiile de publicitate, temă dezbătută şi în România, este de fapt o problemă legată de neadaptarea legislaţiilor fiscale la procesul de globalizare, a explicat pentru ZF Carlo D’Asaro Biondo, preşedinte al operaţiunilor Google pentru Europa de Sud-Est, Orientul Mijlociu şi Africa.

„Este o problemă de globalizare, nu este doar problema Google.  Sistemele fiscale locale au fost făcute înainte de globalizare, iar regulile trebuie făcute acum împreună cu toate ţările, astfel încât să funcţioneze peste tot. Noi colaborăm cu autorităţile internaţionale pentru a crea un sistem care să permită taxarea corectă a multinaţionalelor. Google ca şi companie multinaţională plăteşte taxele în fiecare ţară unde operează, respectând legislaţia locală“, a declarat Carlo D’Asaro Biondo.

În 2012, veniturile declarate de Google Bucharest SRL au fost de circa 2,5 milioane euro, potrivit Ministerului de Finanţe, însă agenţia Initiative Media a estimat afacerile subsidiarei locale a firmei americane la 15,3 mil. euro. Diferenţa este explicată de faptul că veniturile din publicitatea online sunt greu de calculat în condiţiile în care o companie din România poate alege să îşi facă reclamă pe site-uri din străinătate, încasările fiind astfel revendicate de subsidiara Google din acea ţară.

„Atunci când faci publicitate la TV, este foarte simplu. Te adresezi românilor şi deci veniturile realizate sunt în România. Însă atunci când o companie vrea să îşi facă publicitate pe site-urile din străinătate pentru a atrage turişti străini, sau atunci când vinde produse prin platforme de comerţ electronic în toată lumea, este foarte dificil de calculat care sunt veniturile realizate local, fiindcă veniturile vor fi revendicate de entităţile din ţările unde s-a făcut reclamă“, a explicat şeful Google. „Sunt foarte multe companii româneşti care îşi fac reclamă prin intermediul Google folosind alte site-uri Google. Acest lucru se întâmplă cu agenţii de turism, companii aeriene care vor să aducă turişti din străinătate şi investesc în acest scop în site-uri din alte ţări. Nu investesc în România, investesc în Rusia sau  Italia, spre exemplu.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO