ZF 24

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de marţi, 21 octombrie 2014

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de marţi, 21...
21.10.2014, 13:04 1074

Cursul BNR de marţi:

Euro4.4170-0.0006-0.01 %
Dolar american3.4570+0.0037-0.11 %
 
 
 

Cursul valutar BNR. Vedeţi aici evoluţia principalelor valute la cursul oficial BNR

 

Cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut marţi nesemnificativ şi a rămas astfel uşor sub 4,42 lei/euro, în contextul unei activităţi foarte reduse în piaţa interbancară, de unde banca centrală ia cotaţiile pentru a calcula referinţa.

Paritatea pentru euro a scăzut cu 0,06 bani, la 4,4170 lei/euro.

Pentru dolar, banca centrală a anunţat o rată de referinţă de 3,4570 lei, în scădere cu 0,37 bani faţă de ziua anterioară.

Cursul francului a scăzut, de asemenea nesemnificativ, cu 0,22 bani, la 3,6596 lei.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Cu puţin înainte de ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era cotat în piaţa interbancară la 4,4160 - 4,4175 lei, faţă de 4,4185 lei pe finalul şedinţei de luni.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc îantr-un interval de jumătate de ban, cu minimul la 4,4145 lei/euro şi maximul la 4,4195 lei/euro, volumele fiind reduse, de aproximativ două ori mai mici decât cele considerate normale pentru prima jumătate a zilei, afirmă dealerii.

În regiune, forintul şi zlotul au variat nesemnificativ în raport cu euro.

Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut marţi la 0,16% - 0,66% pe an, de la 0,78% - 1,28% luni.

Dobânzile pe termen scurt scad pe fond de lichiditate ridicată în piaţă, afirmă dealerii, după scadenţa unor emisiuni de obligaţiuni ale Trezoreriei. De asemenea, poziţia de lichiditate a băncilor este întărită şi de fondurile acumulate odată cu apropierea ultimei zile de raportare a rezervelor către banca centrală.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au coborât mult mai lent, la 1,41% - 1,91% pe an, de la 1,46% - 1,96% pe an în şedinţa anterioară.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, se situează la 2,51% pe an, faţă de 2,62% pe an luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO