Anul 2013 a fost unul modest pentru economia globala. Cresterea economica estimata la doar 2,1% inseamna putin si confirma afirmatiile privind „secular stagnation” sau existenta fazei „iarna” pe ciclurile pe termen lung, de tip Kondratieff. Uniunea Europeana a stagnat in 2013 (estimare de plus 0,1%), China a crescut cu 8% iar SUA cu 1,9%. Japonia a avut un incurajator plus 1% in 2013. Prognozele pentru 2014 sunt mai optimiste, aratand o revenire graduala, cu plus 1,6% in UE 28, plus 1,6% in Japonia si plus 8,1% in China.
Lumea se afla la inceputul unei noi paradigme economice globale. Se intalnesc punctul de minim al crizei financiare inceputa in 2008 cu ultimii ani ai fazei de scadere de pe ciclul economic global pe termen lung. Totusi, senzatia este aceea a contextului economic obosit, a unui bolnav operat cu mari probleme de recuperare. Senzatia este de lipsa de viziune, de improvizatie, de reactie pasiva de tipul vazand si facand. Perceptia, nu departe de realitatea dura, este aceea de competitie nationala in a minimiza pierderile generate de criza financiara si aceea de a folosi politici de tipul beggar thy neighbor / similare cu iesirea din criza pe spinarea altora.
Cum altfel am putea privi lipsa de consistenta a modelui European, observata lesne prin redivizarea UE, de data aceasta in tari creditoare si tari debitoare, in tari cu crestere economica stabila si costuri reduse de finantare si tari cu probleme grave precum Portugalia, Spania, Gracia, Italia s.a.m.d Cum sa gandesti la intrarea intr-un cerc virtuos in Europa in conditiile in care ai 27 milioane someri, ai o medie a ratei somajului in Zona Euro de 12% si cand exista tari precum Grecia si Spania care au 25% rata somajului si aproape 60% rata somajului in randul tinerilor? Senzatia de recul este puternica si se poate vedea si din faptul ca Italia a ajuns inapoi cu venitul pe locuitor pe la 1998 iar pe medie zona euro a revenit cu 6 ani in urma.
Deciziile europene par ale unui club elitist care “guverneaza de la distanta”, suferind de informatie asimetrica si avand lacune grave in a reduce decalajele temporale de recunoastere a problemelor, de fundamentare si implementare a deciziei privind solutiile de rezolvare. Cum sa intelegem altfel progresele lente privind crearea Uniunii Bancare si a celei Fiscale, cum putem descifra intr-un alt mod comportamentul dual al Germaniei – ba pro integrare mai puternica, ba refuzand sa adopte masuri de crestere a cererii agregate interne pentru a salva intreaga zona de la stagnare?
Este clar. Urmatoarea criza la nivel European va fi una politica, declansator rapid al unei puternice crize sociale. Mentinerea status quo ului nu merita a fi un scenariu de luat in considerare. Anul 2014 va fi anul deciziei. Dacă proiectul european va merge mai departe in forma lui actuala este o buna intrebare. Eu cred ca nu si masurile structurale de reforma trebuie rapid implementate. Actul de reglementare este ineficient - 1800 de regulamente directive si decizii pe an mi se pare mult, un cost mediu de incepere a unei afaceri de 2300 de euro de aproape 4 ori mai mult decat in SUA si de 15 ori mai mic dact in Canada mi se pare enorm iar a nu constientiza, de exemplu, ca sectorul de rafinare, petrochimie si distributie contribuie la bugetele nationale cu peste 250 de miliarde euro si este lasat sa moara mi se pare exagerat. Si culmea, sa cheltui 180 miliarde euro pe politici climatice si sa pregeti atat in a acorda 8 miliarde euro pentru reducerea somajului in randul tinerilor iar nu este ceva foarte logic.
Totusi, o actiune coerenta in 2014 poate readuce speranta in randul tarilor europene. In paralel cu consolidarea fiscala (definită ca ajustare predominant calitativă, bazată pe managementul mai bun al banului public, creşterea efectelor de multiplicare al investiţiilor publice prin prioritizarea acestora şi transferul spre finanţarea din fonduri europene, restructurarea companiilor de stat, creşterea transparenţei în cheltuirea banului public, cresterea sectorului tradables chiar si prin transformarea profunda a ruralului s.a.) este necesara regandirea actiunii Germaniei, principalul motor al integrării europene. Condiţionat de continuarea consolidărilor fiscale şi de angajamentul ţărilor cu probleme în respectarea regulilor impuse prin Compactul Fiscal, Semestrul european s.a., cancelarul Merkel va accepta probabil creşterea salariilor cu 1,5-2 puncte procentuale peste rata de creştere a productivităţii muncii, o creşterii a cererii interne, ancoră implicită şi pentru bunurile tradables produse în ţările din flancul sudic. Germania oricum va câştiga net, riscul ca modelul de creştere economică al acestei ţări să-şi atingă limitele (mai ales prin prisma plafonării exporturilor şi a cererii interne reduse) fiind net mai ridicat decât plusul de inflaţie generat de creşterea salariilor peste rata de mărire a productivităţii muncii.
BCE îşi va restructura politica de injectare a banilor în economie gândindu-se la riscul ca reducerea ratelor dobânzilor să genereze un cost mult mai mic al capitalului relativ la muncă şi deci, un şomaj structural ridicat.
Fortarea constructiei europene cu o Uniune Bancara (sistem prudential comun, sistem de garantare a depozitelor si mecanism unitar de solutionare a potentialelor crize bancare) ca antidot la run ul bancar, completata cu emiterea de Eurobonduri, relaxarea mecanismelor de stimulare a politicii industriale şi un Pact pentru Crestere Economica ar putea scoate UE din cercurile vicioase in care se afla acum.
Un buget si un mecanism comun de amortizare a socurilor asimetrice in tarile din Zona Euro (vaduvite de instrumente de reglare macroeconomica) pare de neevitat.
Nu in ultimul rand, UE ar trebui sa creeze un Fond de Creştere Economică şi Dezvoltarea Infrastructurii pentru ţările de coeziune, fond ce va fi constituit din angajamentele restante la 31 dec 2013, aferente alocărilor totale ale perioadei 2007-2013, pentru anumite tipuri de proiecte (de exemplu, cele legate de infrastructură şi mediu dar şi pentru dezvoltarea resurselor umane). Din acest fodn va fi finantata, in limita alocarilor nationale initiale conectarea la retelele transeuropene de infrastructura, educatie, cercetare etc
Modelul european trebuie sa revina la obiectivele stabilite initial – crestere economica, solidaritate si cresterea bunastarii. Stagnarea economica pentru o zona care reprezinta un sfert din PIB ul mondial nu poate fi decat o veste ingrijoratoare.
Altfel, decalajul fata de modelul american, cu o crestere alimentata puternic de revolutia gazelor de sist, se va adanci puternic.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
