Esop: Volumul spaţiilor de birouri livrate pe piaţă s-a triplat anul trecut şi se aşteaptă ca 2017 să fie cel puţin la fel de bun

9 ian 2017 Autor: Roxana Rosu

Volumul spaţiilor de birouri livrate anul trecut pe piaţă a fost de trei ori mai mare decât cel din 2015, totalizând peste 280.000 mp, cât au fost înregistraţi în total în ultimii trei ani precedenţi (2013-2015), conform unei analize ESOP Consulting.

În ultimii 5 ani proiectele de birouri livrate anual s-au situat la un nivel scăzut, de maxim 125.000 mp, culminând în 2015 cu înregistrarea unui minim istoric în ultimii 10 ani, de 85.000 mp.

Anul 2016 a marcat şi o revenire a tranzacţiilor, cu o creştere de peste 20%, estimându-se că au fost încheiate contracte de peste 370.000 mp în toată ţara (din care peste 300.000 mp în Bucureşti).

În ultimul trimestru din 2016, chiriaşii care au tranzacţionat cele mai mari suprafeţe de birouri au ales clădiri de clasă superioară, de top, printre acestea numărându-se Metroffice, Oregon Park, Palas Iaşi, Openville, Coresi Park, Iride Park, Afi Park 4&5.

„În următorii doi ani piaţa de birouri din Bucureşti va avea un dinamism mare, dacă economia României va rămâne pe traiectoria ascendentă de acum. Vom asista la dezvoltarea accelerată a zonei de vest a Capitalei, Politehnică – Grozăveşti – Orhideelor, cel de-al doilea pol ca importanţă din Bucureşti, care va continua să atragă atât companii din domeniul IT&C, cât şi din alte domenii, iar piaţa de birouri din principalele oraşe universitare ale României (Cluj, Iaşi, Timişoara, Braşov, Sibiu, Craiova, Constanţa etc) va continua să ofere şi ea birouri de calitate, în clădiri noi, firmelor aflate în expansiune”, afirmă  Mirela Raicu, Manager al diviziei Birouri Corporate din cadrul ESOP Consulting l CORFAC International

În opinia consultanţilor imobiliari, urmează un an cel puţin la fel de bun ca 2016, atât ca volum de tranzacţii, cât şi ca livrări de clădiri noi. Condiţia va fi să fie păstrat climatul economic stabil, care să încurajeze companiile să investească în continuare în dezvoltarea afacerilor in Romania şi implicit în extinderea sediilor de lucru.

„Vine o perioadă bogată în livrări de proiecte noi, cu o suprafaţă totală anuală de peste 250.000 mp în următorii 2 ani, numai în Bucureşti. În acest context, estimăm că va scădea numărul renegocierilor şi va creşte apetitul companiilor pentru relocarea în clădiri noi, mai ales în contextul în care majoritatea proiectelor livrate în 2016 şi cele care sunt în curs de execuţie în continuare sunt proiecte cu calitate, de mari dimensiuni, cu faze multiple şi dotări de exceptie”, a mai spus Mirela Raicu.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.01.2017

 
Read this article in english on www.ZFenglish.com
Cuvinte cheie:
birouri
, crestere
, livrare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide