ZF 24

Exclusiv online - Cum repornim economia: Investiti in infrastructura cu bani de la UE

05.05.2009, 14:38 44

Investitiile in infrastructura cu bani de la Uniunea Europeana ar putea fi sansa Romaniei de a reporni economia, apreciaza reprezentantii investitorilor britanici pe piata locala, Robin Barnett – Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti si Brian Davies – presedintele Camerei de Comert Britanica - Romana (BRCC), institutie care reuneste 100 de companii.

“Romania are nevoie de investitii in infrastructura - sosele, scoli, spitale, finantate din bani de la Uniunea Europeana. Companiile nu sunt dispuse sa investeasca banii lor, isi protejeaza cash-ul, iar in aceste conditii atragerea de fonduri structurale si plasarea lor in investitii in infrastructura ar putea reporni economia”, a declarat pentru ZF Brian Davies.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Robin Barnett, a mentionat masuri concrete de a reporni economia romaneasca: atragerea de fonduri structurale pentru investitii in infrastructura si alocarea unui procent mai mare din veniturile bugetare in investitii, salvarea cursului de schimb de catre BNR, reabilitarea blocurilor de locuinte.

Pe langa aceste masuri macro, despre care precizeaza ca Guvernul le-a identificat deja, ambasadorul Robin Barnett apreciaza ca la nivel micro, pentru a reporni economia, companiile ar trebui sa investeasca in oameni.
“Exista o tendinta in a crede ca, pe timp de criza, trainingul angajatilor este prea costisitor, dar reprezinta o investitie cheie pentru a supravietui”, a declarat Robin Barnett.

Supravietuirea este scopul acestui an, spune Brian Davies, care detine pe plan local business-ul Sanders Polyfilms, firma producatoare de material de imbuteliere pentru industria bauturilor racoritoare, cu o cifra de afaceri de 7 milioane de euro in 2008.

“In prima faza, este important sa recunoastem ca business-ul va scadea. Intrebarea este cum sa iti conservi afacerea, chiar pe o piata in scadere. Noua ne-au scazut vanzarile cu 10-15%, dar nu am pierdut niciun client”, spune Davies.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO