ZF 24

EXIMTUR a ajuns la vânzări de 26,4 milioane de euro în primele cinci luni ale anului

EXIMTUR a ajuns la vânzări de 26,4 milioane de euro în...

Autor: Simona Tatu

22.06.2017, 13:03 134

Agenţia de turism EXIMTUR a ajuns la vânzări de 26,4 milioane de euro în primele cinci luni ale anului 2017, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. În acest an, cele mai căutate vacanţe au fost cele de pe litoralul românesc, staţiunile balneare şi montane, dar şi cele din Spania, Grecia şi Turcia.

“Noutatea anului în cazul vacanţelor interne sunt zborurile incluse în pachetele de vacanţă pe litoral, din Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Oradea, de la Bucureşti că treac este oraşe şi spre Satu Mare şi Suceava, precum şi între aceste oraşe, pentru cei care vor vacanţe în staţiuni balneare, în Bucovina, Maramureş sau să participe la evenimentele organizate în ţară. Ofertele noastre vin şi în întâmpinare acelor care beneficiază de vouchere de vacanţă, scurtându-le drumul până la destinaţia aleasă”, declară Lucia Nora Morariu, general manager EXIMTUR.

România atrage în acest an şi turişti străini, în special sloveni şi nordici, care îşi petrec la noi vacantele primite bonus din partea angajatorilor, mai arată datele de incoming ale companiei EXIMTUR.

În ceea ce priveşte vacanţele, în top cinci staţiuni de pe litoralul românesc preferate pentru sezonul 2017 se numără Mamaia, Venus, Eforie Nord, Jupiter şi Saturn. Preţul mediu pentru un pachet este de 776 de lei pentru o persoană. Vânzările înregistrate de compania pentru litoralul românesc au crescut cu 29%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În cazul vacanţelor în staţiunile balneare şi montane, vânzările au crescut cu 76% faţă de anul 2016 pentru staţiunile de pe Valea Prahovei, din Braşov, de pe Valea Oltului şi pentru Delta Dunării. Valoare medie pentru un pachet este de 696 de lei pentru o persoană.

De asemenea, voucherele de vancaţă au înregistrat o creştere de aproximativ 76% faţă de perioada similară din 2016, an în care EXIMTUR a vândut sejururi pe vouchere de vacanţă de peste un million de euro, conform datelor companiei.

Agenţia de turism Eximtur din Cluj-Napoca, una din cele mai mari de pe piaţa locală, a înregistrat în 2016 vânzări de 47 de milioane de euro, în creştere cu 14% faţă de anul anterior.

Divizia EXIMTUR BUSINESS, cea mai dinamică divizie a companiei, este prezentă în patru oraşe importante: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Sibiu. Divizia de business travel a crescut cu 26% în perioada menţionată, reprezentând trei sferturi din totalul cifrei de vânzări a companiei.

Compania EXIMTUR, înfiinţată în 1993 şi controlată de Lucia şi Radu Morariu, deţine 28 de agenţii proprii şi francizate în 19 oraşe din România. Activitatea companiei este organizată în patru divizii: Business travel şi organizare evenimente, Leisure travel, Incoming şi Şcoala de turism. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO