Fiscul începe să îi caute pe cei care vând repetat produse pe site-urile de anunţuri. Când trebuie să plăteşti impozit dacă ai vândut un produs

21 mar 2016 Autor: Adrian Seceleanu

Cazul persoanei fizice care a vândut, în mai puţin de doi ani, sub numele „Itmedia­ga­laxy“ telefoane, tablete şi televizoare în valoare de peste 1,1 mil. lei fără a plăti niciun fel de taxe cu ajutorul unor anunţuri promo­vate pe reţeaua so­cială Facebook şi pe site-uri precum Olx.ro şi Okazii.ro nu este unul singular, astfel că auto­rită­ţi­le ar trebui să verifice utilizatorii care au pu­bli­cat multe anun­ţuri de vânzare pentru echi­pa­men­te IT&C - în con­diţiile în care în multe dintre aces­te cazuri este vorba de eva­ziu­ne fiscală, con­si­deră Tiberiu Pop, director ge­ne­ral şi acţionar al Cor­sar Online, compania ca­re ad­ministrează Cel.ro, unul dintre cele mai mari magazine online locale.
 
„Cu siguranţă există mai multe persoane fizice cu un volum de vânzări similar sau poate chiar mai mare decât cel din cazul Itme­dia­ga­laxy. Site-urile de anunţuri sunt pline de astfel de indivizi. Majoritatea celor care au la vân­zare pe site-urile de anunţuri mai mult de 2-3 tele­foa­ne sigilate în acelaşi timp cu siguranţă sunt ori hoţi, ori evazionişti. De asemenea, preţul produ­selor noi vân­dute de acest tip de pesoane este în general cu 10-20% mai mic decât preţul din pia­ţă. (…) O primă măsură ar fi verificarea ce­lor care au avut un număr mare de anun­ţuri pe aces­te site-uri, lucru care se poate face foarte uşor prin cooperarea site-urilor de anunţuri cu Poliţia şi ANAF“, a declarat Pop.
 
Conform datelor publicate de ANAF la în­ce­putul acestei luni, persoana fizică din spatele Itmedia­galaxy, a cărei identitate nu a fost dez­vă­luită, a vândut în perioada ianuarie 2013 - no­iem­brie 2014 1.492 de produse IT&C în va­loa­re de 1,1 mil. lei fără a plăti TVA sau impozit pe venit.
 
Fenomenul este unul extins, vânzările fără plata de taxe reprezentând câteva pro­cente din piaţa locală electro-IT, consideră şeful Cel.ro. „Cumulat cred că evazioniştii repre­zintă câ­teva procente din piaţa de IT. Probabil pro­cen­tul este mult mai mare pe partea de tele­foa­ne acestea fiind mai uşor de procurat şi de vân­dut. O simplă căutare pe site-urile de anunţuri ne arată un număr de 3 ori mai mare de tele­foane puse în vânzare decât laptop-uri.“
 
Vânzările de pe piaţa de electro-IT au atins anul trecut valoarea de 2,2 mld. euro, dintre care aproape 800 mil. euro au fost generate doar de segmentul telecom (telefoane mobile şi tablete). Întrebat de unde crede că se aprovionează cu marfă persoanele fizice care operează aceste „magazine online“ care nu plătesc taxe şi nu emit factură pentru bunurile livrate, Tiberiu Pop susţine că ar fi vorba în principal de produse achiziţionate din alte ţări UE.
 
„Pe lângă telefoane furate mai sunt cele care sunt cumpărate intracomunitar cu facturarea pe o firmă din altă ţară decât a furnizorului - caz în care nu se plăteşte TVA către furnizor, sau cumpărate (…) şi vândute fără acte în ţară iar firma pe care s-au cumparat produsele este închisă sau vândută după câteva luni.“
 
 
 
 

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.03.2016

 
Cuvinte cheie:
vanzare
, utilizatori
, administratie
, sef
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide