ZF 24

În lipsa fondurilor europene pentru IMM-uri, firmele se bat pe banii de minimis de la Finanţe

Prin schema de minimis destinată IMM-urilor, Ministerul de Finanţe acordă finanţări nerambursabile pentru modernizarea sau dezvoltarea activităţilor companiilor mici şi mijlocii

Prin schema de minimis destinată IMM-urilor, Ministerul de Finanţe acordă finanţări nerambursabile pentru modernizarea sau dezvoltarea activităţilor companiilor mici şi mijlocii

Autor: Adelina Mihai

22.08.2013, 20:12 1149

Guvernul a majorat, în şedinţa de miercuri, bugetul alocat unei scheme de ajutor de stat destinate IMM-urilor (de la 400 la 500 de milioane de lei) şi a prelungit termenul de depunere a cererilor de finanţare, ca urmare a „interesului deosebit manifestat de reprezentanţi mediului de afaceri“.

„Anul acesta este bătaie mai mare pe fondurile din acest program pentru că nu vor mai fi linii de finanţare deschise din fondurile europene destinate IMM-urilor până la finalul anului. Însă chiar dacă a fost suplimentat bugetul, banii sunt puţini, iar majoritatea firmelor vor finanţare maximă, de până la 200.000 de euro, ceea ce înseamnă că, la nivel naţional, bugetul ajunge doar pentru 500 - 600 de proiecte. Noi deja avem peste 70 de clienţi care vor să depună cereri“, a spus Cristi Jugariu, consultant în cadrul companiei de consultanţă Romcom, cu sediul central în Oradea.

Miercuri dimineaţă, deadline pentru depunerea proiectelor

Firmele mici şi mijlocii care vor să obţină fonduri de până la 200.000 de euro mai au la dispoziţie cinci zile pentru a-şi finaliza cererile de finanţare, pe care le vor depune iniţial în format online. Ministerul Finanţelor estimează că, odată cu majorarea bugetului pentru schema de minimis (ajutor de stat cu valoare mică - n.red.), va creşte numărul de companii solicitante până la aproximativ 2.000, astfel că s-a prelungit şi termenul de verificare a cererilor de finanţare de la 30 la 60 de zile.

„Totodată, deschiderea sesiunii de înregistrare on-line a Cererilor de acord pentru finanţare în baza H.G. nr. 274/2013 se amână până la data de 28.08.2013, la ora 08:30“, se arată în comunicatul transmis ieri de Finanţe. Amânarea a fost făcută şi ca urmare a faptului că pe data de 25 a lunii în sistemul informatic al ministerului se depun şi declaraţiile fiscale ale firmelor. Având în vedere că 25 cade duminica, firmele vor putea depune declaraţiile fiscale luni, pe data de 26, de aceea, pentru a se evita eventualele blocaje, termenul-limită pentru cererile privind schema de minimis este miercuri.

Ce condiţii trebuie îndeplinite

Prin schema de minimis destinată IMM-urilor (aprobată prin hotărârea de Guvern nr. 274/2013), Ministerul de Finanţe acordă finanţări nerambursabile pentru modernizarea sau dezvoltarea activităţilor companiilor mici şi mijlocii. Sprijinul financiar, în cuantum de maximum 200.000 de euro, se acordă pentru o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi. IMM-urile cu activitate în sectorul transportului rutier pot solicita o finanţare maximă de 100.000 de euro în cadrul acestei scheme.

Pentru a obţine finanţarea, beneficiarii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care se află: un plan de investiţii şi un studiu care să îi susţină viabilitatea, crearea de locuri de muncă şi menţinerea lor timp de 3 ani de la finalizarea investiţiei (5 locuri de muncă noi pentru cei care iau până la 100.000 de euro şi 7 locuri de muncă pentru cei care iau între 100.000 şi 200.000 de euro).

De asemenea, solicitanţii nu trebuie să aibă datorii la stat sau să nu aibă alte probleme de natură financiară (să se afle în procedură de executare silită sau insolvenţă, de exemplu).

Investiţiile din schema de minimis i-au ajutat pe beneficiari să „anihileze“ creşterea preţurilor

Anul 2009 a fost primul an în care IMM-urile au primit finanţare în cadrul acestei scheme de ajutor de stat, iar în 2009 şi în 2010 s-au acordat finanţări pentru peste 800  de firme, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Unul dintre beneficiarii acestui program a fost Tiberiu Oltean, administratorul producătorului de mobilier pentru grădină Oltean Prodlemn din judeţul Mureş, care a obţinut o finanţare de 200.000 de euro în 2009. „Cu banii din ajutorul de stat am cumpărat o linie de uscare a rumeguşului. A fost benefic pentru că ne-a ajutat destul de mult să valorificăm deşeurile şi a mai «anihilat» din problemele generate de creşterea preţurilor la lemn“, explică Tiberiu Oltean, care conduce o companie cu 200 de angajaţi şi afaceri de 2,8 milioane de euro anul trecut. Compania sa produce mobilă de grădină destinată în special exportului către o firmă din Austria, care apoi vinde produsele în restul Europei.

O altă companie care a beneficiat de această schemă de minimis este laboratorul de analize pentru mediul înconjurător Laboratoare Tonnie din Ploieşti, care a primit, în 2010, aprobarea pentru un ajutor de minimis în valoare de aproape 110.000 euro.

„S-au folosit banii pentru achiziţia de aparatură, dar a fost destul de dificil, pentru că trebuia să ai banii de TVA înainte. Ne-am înţeles cu furnizorul de echipamente să ne ajute în acest sens, pentru că astfel s-a asigurat că vom cumpăra de la el“, a spus Ana Ionescu, asistent manager în cadrul companiei, care are în prezent 16 angajaţi. Anul trecut, compania, care are clienţi în toate sectoarele industriei (de la metalurgie până la restaurante, ca urmare a legislaţiei privind autorizaţiile de mediu), a avut o cifră de afaceri de 220.000 de euro, potrivit datelor de la Finanţe.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.08.2013.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO