La ZF Live, emisiunea noastră de business pe net (pentru cei care încă nu ştiu, de luni până vineri de la ora 12.00, pe live.zf.ro), am avut ocazia să vorbesc şi să ascult poveştile de business ale unor mici sau mijlocii antreprenori, care încearcă să-şi facă un rost în viaţă.
Au fost fabuloase discuţiile cu cei care fac dulceaţă, în apartament sau în casa bunicii de la ţară, după o reţetă lăsată moştenire, cu cei care şi-au făcut pensiuni şi stau liberi la munte, cu cei care fac prăjituri acasă şi se promovează pe net sau pe facebook, cu cei care fac pantofi la comandă (fetele de la ProAlex) şi ştiu mai multe despre producţie, despre piele, despre aerodinamica pantofilor de damă decât oricare alt ministru al economiei sau al finanţelor. Am multe astfel de exemple, pe care le puteţi găsi pe live.zf.ro.
Fiecare antreprenor vorbeşte despre afacerea lui ca şi cum ar fi cel mai important lucru din viaţă. Aşa şi este. Din vânzarea unei prăjituri – cupcake sau a unui borcan de dulceaţă sau a unei perechi de pantofi sau a unui soft trăiesc el şi familia lui, plus cei câţiva angajaţi care sunt alături de el.
Nu ştiu ce înseamnă pentru cei care conduc România politic şi economic faptul că trei tineri s-au apucat să facă eclere sau o antreprenoare şi-a făcut site-ul pantofioriiveseli şi bate toate târgurile de copii să-şi prezinte produsele. Mai mult ca sigur nu le spune nimic, totul la nivel macro rezumându-se la taxe, impozite şi controale pentru a avea bani care să fie cheltuiţi conform programului de guvernare şi de partid.
Mă gândeam ce diferenţă este între un mic antreprenor, care el împreună cu prietena lui fac dulceaţă pe care o vând cu 12-15 lei borcanul, şi un fost funcţionar al statului, Cătălin Dumitru, fost vicepreşedinte la ANRP (Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor), care acum două săptămâni a fost arestat, fiind acuzat că a luat mită un milion de euro în produse şi servicii pentru a da OK-ul la restituirea unui titlu de proprietate de trei milioane de euro.
Câtă dulceaţă să facă acel antreprenor sau câte perechi de pantofi trebuie să producă ProAlex pentru a ajunge la o cifră de afaceri de un milion de euro, nu la un profit? Iar un funcţionar al statului, pus de partid, sprijinit de filierele văzute şi nevăzute, face un milion de euro dintr-o simplă semnătură, pe banii noştri, pe banii antreprenorilor, pe banii celor care din mintea şi ideile lor reuşesc să angajeze doi-trei oameni.
Pe cine încurajează cei care ajung la putere, indiferent de numele lor sau de partidul din care fac parte? Pe acel antreprenor care face un soft cu trei studenţi “pletoşi” lângă el, care uită să mai mănânce de cât se luptă să scrie un cod, sau pe cei care stau pe lângă partide să sugă tot de unde se poate? De ce să scazi TVA sau contribuţiile de asigurări sociale? De ce să faci drumul la Fisc mai simplu, când poţi să-l faci complicat, birocratic, cu multe foi, de parcă IT-ul nu s-ar fi inventat? De ce să reduci numărul de instituţii ale statului care vin în control şi caută şi caută şi caută? Instituţiile şi oamenii de la vârf se schimbă odată cu guvernarea.
Un mic antreprenor îşi ştie pe de rost fiecare client şi se bucură când cineva îi plăteşte o factură de o mie de lei sau reuşeste să prindă o comandă mai mare de prăjituri. Un funcţionar al statului, cred că din Cluj, pus de un partid, era cazul PD-L când era la guvernare, vorbea cu cineva şi spunea că fără 50.000 de euro şpagă nici nu se dădea jos din pat.
Cum încurajează România mediul de afaceri şi pe antreprenori să vină cu idei, să facă investiţii, să ceară credite la bancă sau să angajeze? Spunând că TVA sau CAS se reduce doar dacă există spaţiu fiscal, pentru că este nevoie de bani la ANRP sau la cine ştie ce altă instituţie, din care să se extragă bani? Sau introducând euroacciza ca să aibă guvernul bani pentru autostrăzi, unde preţul lucrărilor este umflat cu 30-50%, dacă nu chiar mai mult?
În timp ce un mic antreprenor îşi face o grădiniţă şi îşi bate capul să găsească educatoare cu experienţă, vorbitoare de cel puţin două limbi străine, cărora să le plătească 2.000-3.000 de lei pe lună, un salariu considerat foarte bun în educaţie, de la Tăriceanu încoace, toate guvernele s-au chinuit să înfiinţeze şi să dea patru-cinci miliarde de euro la ANRP, din care să se plătească mai departe şpăgi de un miliard de euro. Dacă în educaţie un salariu de 3.000 de lei este considerat foarte bun, la Romatsa, pentru un şofer (al fostului premier Boc), 10.000 de lei pe lună era prea mic.
Anual, statul, partidul sau partidele aflate la putere, oamenii din jurul lor, au de cheltuit 10-12 miliarde de euro, din banii strânşi din impozitele şi taxele pe dulceaţă, din banii plătiţi de pantofiorii veseli, din pensiunea pierdută în mijlocul munţilor prin Cluj, din eclerele făcute de trei corporatişti sau din pantofii făcuţi de fetele de la ProAlex.
Fetele de la ProAlex se chinuie să facă o pereche frumoasă de pantofi pe care să ia 160 de lei, din care TVA este 24%, CAS-ul este jumătate dintr-un salariu, plus că 80% dintr-un litru de benzină se duce tot la stat, iar de acolo, de sus de tot, unde se stabilizează politica şi economia, se plăteşte o factură umflată cu 50% fără niciun fel de problemă.
De ce nu are statul mai mulţi bani la buget pe care să-i dea în dreapta şi în stânga? Pentru că antreprenorii nu sunt în stare să facă mai multe eclere sau cupcakes, să producă mai mulţi pantofi, să facă mai multe borcane de dulceaţă, să vândă mai repede cosmetice româneşti în exterior, să atragă mai mulţi turişti străini.
Voi, mici sau mari antreprenori, nu munciţi îndeajuns pentru câte resurse au nevoie statul, guvernul, partidele sau instituţiile publice cu ai săi funcţionari care cer un milion de euro şpagă la trei milioane factură sau un milion de euro ca să rezolve un dosar la Curtea de Arbitraj, la un proces de patru milioane de euro (cazul Vlasov).
Din păcate, trebuie să munciţi şi să produceţi mai mult dacă vreţi să existe spaţiu fiscal ca să se reducă TVA şi CAS-ul.
