Un indicator care relevă accentuarea crizei de personal: numărul de şomeri noi din primul semestru este la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. „Forţa de muncă disponibilă şi doritoare de muncă este la minim istoric, iar cererea de forţă de muncă este la maxim istoric.“

19 oct 2017 Autor: Adelina Mihai

Aproximativ 250.000 de români au intrat în şomaj în primele şase luni ale acestui an, numărul celor care intră în categoria şomerilor noi este de aproape două ori mai scăzut faţă de perioada similară din 2008, arată datele Ministerului Muncii.

Cu toate că scăderea numărului de noi şomeri poate fi un semnal bun pentru piaţa muncii, angajatorii susţin că, deşi au proiecte de recrutare, nu mai găsesc candidaţi.

„Este cât se poate de clar că forţa de muncă disponibilă şi doritoare de muncă este la un nivel minim, iar cererea de forţă de muncă este la maxim istoric. De aceea, trebuie să luăm în calcul alternative. Dacă relocările din alte zone din România rezolvau problema până acum un an, în ultima perioadă am început să ne uităm spre aducerea de forţă de muncă de pe alte continente“, a spus Oana Petcu, sales & operations director în cadrul firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Humangest Group, care are aproximativ 600 de salariaţi.

Într-adevăr, anul acesta „importul“ de personal din Asia a devenit o opţiune pentru tot mai mulţi angajatori români, astfel că în lanţul de restaurante City Grill lucrează ne­pa­lezi, în cadrul Teleferic Grand Hotel lu­crează filipinezi, la şantierul naval Vard Tul­cea lucrează vietnamezi, iar ferma de vaci Dutch Trading International a adus nepalezi.

De ce nu aduc angajatorii muncitori din state non-UE, cu forţă de muncă mai ieftină, dar mai apropiate de România?

„Ucraina sau Serbia nu reprezintă o soluţie pe termen lung: Serbia are o populaţie îmbătrânită şi în scădere, iar în Ucraina există discuţii ample privind diferenţele culturale şi cultura muncii din fabricile de acolo. Republica Moldova a fost o altă sursă, dar care a fost exploatată, s-a cam ajuns la fundul sacului“, a mai spus Oana Petcu.

Cel mai mare deficit de candidaţi există în sectoare precum logistică, transport şi producţie. La începutul acestei săptămâni, angajatorii din industria auto au semnalat, din nou, această problemă cu care se confruntă, în cadrul unui eveniment destinat industriei auto (Romanian Automotive Summit 2017).

„La Slatina avem 3.000 de angaţi acum şi continuăm recrutările cu circa 20-30 de noi oameni pe lună. Noi vrem să angajăm mai mult, dar ne confruntăm cu o lipsă de forţă de muncă. Din acest motiv, companiile din Germania au început Industry 4.0, pentru a fi mai competitivi, pentru a creşte productivitatea prin automatizări“, a spus Ayhan Guven, Chief Technical Officer Pirelli România, prezent la eveniment.

Oana Petcu de la Humangest spune că în acest moment nu există o altă soluţie în afară de recrutarea de personal din state precum Nepal, pentru că, spune ea, „opt din zece fabrici au probleme cu recrutarea de forţă de muncă, atât necalificată, cât şi calificată“.

La finalul lunii iunie a acestui an, rata şomajului înregistrată în România era foarte mică, de numai 4,15%, iar numărul total de şomeri era de peste 364.000 de persoane (iar şomerii „noi“ reprezentau 70% din total).

„Există câteva sute de mii de şomeri, problema este că, deşi unii poate şi-ar dori să muncească, nu prea avem cum să îi angajăm, pentru că mulţi sunt analfabeţi funcţional, nu ştiu să scrie sau să citească, cerinţe necesare chiar şi pentru un muncitor necalificat“, a mai spus Oana Petcu.

Totuşi, unii angajatori au încercat să rezolve şi această problemă. Spre exemplu, producătorul de componente auto Contintental a angajat învăţători care să ţină cursuri de alfabetizare pentru o parte dintre muncitorii din fabrici.

adelina.mihai@zf.ro

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.09.2017

 
Cuvinte cheie:
indicator
, criza de personal
, someri
, forta de munca
, candidati
, angajatori
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide