Jaguar Land Rover va produce o versiune electrică a vehiculului său de teren Defender în Slovacia, producătorul britanic angajându-se să construiască maşina în afara ţării sale de origine, potrivit Bloomberg.
Detaliile planurilor electrice ale JLR nu au fost încă concretizate, dar Nitra, Slovacia, va rămâne „casa modelului Defender", a confirmat un purtător de cuvânt al companiei. Modelele Range Rover ale producătorului auto sunt construite în Marea Britanie, unde vor fi realizate şi versiunile sale electrice.
JLR şi-a prezentat deja planurile de a produce nouă modele complet electrice până la sfârşitul deceniului, pe măsură ce îşi implementează noua strategie de fabricare, înainte de interzicerea în Marea Britanie a maşinilor pe benzină şi diesel.
Chiar dacă Nitra a rămas centrul de producţie al modelelor Defender şi Discovery cu motor termic de la deschiderea uzinei în 2018, tranziţia va reprezenta o lovitură puternică pentru miniştrii britanici care sperau ca cea mai mare companie auto din ţară să construiască mai multe vehicule electrice în Marea Britanie. Industria auto din Regatul Unit a suferit ani de declin, producând 775.000 de maşini în 2022, cu 10% mai puţine decât în anul precedent, arată cifrele Societăţii Constructorilor de Automobile.
Printre clienţii Defender s-au numărat regretata regină Elisabeta a II-a, alături de o serie de vedete pop precum Paul McCartney. O revitalizare a popularităţii l-a făcut cel mai bine vândut model al JLR în ultimii doi ani, generând venituri de 10 ori mai mari decât cele obţinute de Defender-ul clasic în 2015, a precizat compania.
Modelul original a fost lansat în 1948, primind numele „Defender” în 1990. Ultimul Defender clasic a ieşit de pe linia de producţie în ianuarie 2016.