ZF 24

Lapoviţă şi ninsoare în sudul ţării, vânt puternic în sud-est şi la munte, până duminică

Lapoviţă şi ninsoare în sudul ţării, vânt puternic...

Autor: Departamentul Social

25.10.2014, 10:54 246

Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de sâmbătă, ora 16.00, până duminică, la ora 12.00, în toată ţara vor fi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului.

În sudul ţării şi în special în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, ploile se pot transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va continua să prezinte intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane, cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar pe arii restrânse 60-70 de kilometri pe oră.

Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Giurgiu şi Teleorman sunt de vineri sub avertizare cod galben de vânt. Potrivit avertizării nowcasting, prelungită de Administraţia Naţională de Meteorologie până sâmbătă, la ora 14.00, vântul depăşeşte la rafală viteze de 55-65 de kilometri pe oră şi, izolat, 75 de kilometri pe oră.

Şi zone extinse din Dobrogea sunt sub avertizare nowcasting cod galben de vânt puternic, până la ora 16.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO