ZF 24

Oamenii de afaceri catre membrii guvernului: Nu mai creati confuzie

11.05.2009, 12:44 20

Reprezentantii oamenilor de afaceri solicita autoritatilor o pozitie unitara privind strategia fiscala mentionand ca declaratiile contradictorii ale reprezentantilor guvernului privind diferite variante ale masurilor fiscale in 2009 si 2010 creeaza confuzie in mediul de afaceri.

“Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania nu considera a fi productiva continuarea politicii improvizate promovata de Ministerul de Finante, masurile adoptate in ultimele luni contribuind doar la nemultumiri suplimentare in mediul de afaceri din Romania”, sustin oficialii AOAR. Ei solicita Guvernului si Ministerului de Finante sa elaboreze in regim de maxima urgenta o Strategie Fiscala pe o perioada de minimum 3 ani.


Reprezentantii asociatiei spun ca oamenii de afaceri recunosc realitatea crizei economice dar nu pot accepta inactivitatea institutiilor statului ce pot, similar altor guverne din UE, sa adopte masuri legale care sa stimuleze munca si investitiile, indeosebi cele productive care sa acopere cererea interna.

 


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO