ZF 24

OpenAI pregăteşte un salt uriaş pentru companie: Creatorul ChatGPT se află în discuţii pentru a vinde acţiuni la o evaluare de 86 de miliarde de dolari

OpenAI pregăteşte un salt uriaş pentru companie:...

Autor: Andrei Şerbănescu

19.10.2023, 11:40 5890

OpenAI se află în negocieri pentru a vinde acţiunile angajaţilor existenţi la o evaluare de 86 de miliarde de dolari, potrivit unor persoane care au cunoştinţă de acest lucru, raportează Bloomberg.

Start-up-ul de inteligenţă artificială din spatele ChatGPT negociază tranzacţia, cunoscută sub numele de ofertă publică de cumpărare, cu potenţiali investitori, au declarat persoanele în cauză, care au cerut să nu fie identificate din pricina caracterului personal al informaţilor. Firma nu a finalizat alocările şi termenii ar putea încă să se schimbe, au spus unele dintre persoane.

OpenAI, care numără Microsoft Corp. ca proprietar în proporţie de 49%, este condusă de directorul general Sam Altman şi de preşedintele Greg Brockman. La 86 de miliarde de dolari, ar depăşi companii precum Stripe şi retailerul online chinez Shein pentru a deveni una dintre cele mai valoroase companii cu acţionariat restrâns din lume, după SpaceX a lui Elon Musk şi ByteDance, compania mamă a TikTok.

Compania este pe cale să genereze venituri anuale de 1 miliard de dolari, pe măsură ce întreprinderile adoptă tehnologia, a raportat Bloomberg în august.

Luna trecută, Wall Street Journal a relatat că OpenAI discută o potenţială vânzare de acţiuni care ar evalua startup-ul la 80-90 de miliarde de dolari.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO