ZF 24

Parcarea şi taxiul intră în meniul plăţilor cu mobilul

Mu­gur Dogariu, managing director PayPoint România. Foto: Octav Ganea

Mu­gur Dogariu, managing director PayPoint România. Foto: Octav Ganea

Autor: Ioana Nita

02.06.2014, 00:07 908

Compania britanică PayPoint, care obţine anual venituri de peste 30 mil. euro în România operând o reţea de peste 8.000 de terminale la care se pot plăti cu numerar diferite facturi, are în plan să îşi extindă operaţiunile pe plan local cu noi servicii de procesare a plăţilor în mediul online şi mobil (de pe smartphone-uri) ca urmare a fuziunii la nivel de grup a diviziilor PayPoint.net, PayByPhone şi a achiziţiei companiei Adaptis - specializată în procesarea plăţilor din domeniul transportului.

Compania va intra astfel în competiţie cu ceilalţi jucători din domeniu, precum PayU sau Netopia MobilPay.

„Intrarea pe segmentul plăţilor online şi mobile reprezintă în mod cert una din priorităţi în viitorul apropiat, domenii în care ne vom face simţită prezenţa, dat fiind şi portofoliul modalităţilor de plată disponibile la nivelul grupului“, a declarat Mu­gur Dogariu, managing director PayPoint România. 

Plăţile mobile vor fi disponibile prin intermediul unei aplicaţii instalate pe smartphone-uri şi ar putea fi utilizate, spre exemplu, de furnizorii de servicii de parcare sau taxi. „Plata parcării şi a taxiului ar fi doar începutul. Închirierea unei biciclete ar putea intra de asemenea în această categorie. Practic, orice se potriveşte acestei sfere de utilizare poate reprezenta o categorie de plăţi mobile“, a explicat Dogariu.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- date financiare despre activitatea PayPoint România 

- declaraţia lui Mugur Dogariu despre dezvoltarea activităţii pe piaţa locală şi extinderea pe zona rurală

- date despre reţea, număr de terminale, planuri de extindere 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO