ZF 24

Parcul comercial Doraly se extinde cu un pavilion, investiţie de 2,7 mil euro

Parcul comercial Doraly se extinde cu un pavilion,...

Autor: Roxana Rosu

29.11.2016, 14:31 391

Parcul comercial en gros Doraly Expo Market, specializat în articole pentru casă şi produse alimentare, deschide pe 1 decembrie un nou pavilion, în urma unei investiţii de peste 2,7 milioane de euro.

Acesta este al doilea pavilion deschis în acest an, investiţiile totale în 2016 în extinderea şi modernizarea parcului comercial fiind de 5 milioane euro.

Noul pavilion are o suprafaţă de 5.280 mp şi este amplasat în incinta Doraly 2.  Destinat depozitării produselor nealimentare (instalaţii electrice, instalaţii sanitare, articole pentru casă, detergenţi şi cosmetice etc.), pavilionul P8 este închiriat în prezent în procent de 87%, de către 16 comercianţi.  

În total, complexul are 30 de pavilioane, fiind dezvoltat pe o suprafaţă de 260.000 mp şi  găzduieşte 550 de producători, importatori şi distribuitori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO