ZF 24

Parteneriat între TotalSoft şi Sodexo: Optimizăm cu până la 80% timpul necesar gestionării beneficiilor extrasalariale

 Parteneriat între TotalSoft şi Sodexo: Optimizăm cu...

Autor: Ioana Niţă

09.05.2023, 21:22 268

TotalSoft, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de soluţii software de business din România, a încheiat un parteneriat cu Sodexo Benefits and Rewards Services Romania (BRS), activă pe piaţa locală de beneficii extrasalariale, prin care cardurile de masă şi alte beneficii extrasalariale pot fi administrate prin intermediul soluţiei software Charisma HCM (Human Capital Management) dedicată departamentelor de HR. Practic, soluţia tehnologică Open API dezvoltată de Sodexo BRS a fost integrată în platforma management a resurselor umane oferită de TotalSoft, Charisma HCM,  ceea ce a dus la reducerea cu până la 80% a timpului necesar pentru încărcarea lunară a cardurilor de masă, cât şi o raportare automatizată, în timp real, a comenzilor. Astfel, companiile pot fluidiza operaţiunile de resurse umane prin utilizarea unei singure platforme atât pentru operaţiunile de pontaj şi salarizare, cât şi pentru gestionarea beneficiilor extrasalariale oferite de Sodexo BRS, ceea ce optimizează munca echipelor de HR.

„Parteneriatul dintre TotalSoft şi Sodexo BRS este unic în România şi răspunde tendinţelor globale de digitalizare. Acesta este un rezultat firesc al programului de parteneriat lansat în 2022, care şi-a propus crearea unui amplu ecosistem de business şi stimularea inovaţiei. Astfel, integrarea cu Sodexo BRS completează ultimele funcţionalităţi dezvoltate în Charisma HCM cu scopul de a revoluţiona experienţa digitală a angajaţilor şi angajatorilor – chatbot, semnătură electronică pentru documentele de HR, feedback continuu etc. Noi aducem la masă experienţa de peste 25 de ani în implementarea soluţiilor HCM la peste 400 de organizaţii, în timp ce Sodexo BRS oferă expertiza de neegalat în beneficii extrasalariale. Împreună, adresăm nevoile concrete şi imediate ale organizaţiilor din România, iar până la finalul lui 2023 ne aşteptăm ca peste 50.000 de salariaţi să beneficieze de acestă integrare. Nu ne vom opri aici, vom continua să atragem parteneri cu ajutorul cărora să susţinem comunitatea de business prin soluţii inovative şi simplu de utilizat”, a spus Gorkem Tursucu, CEO TotalSoft.

Prin integrarea tehnologiei create de Sodexo BRS în platforma Charisma HCM, organizaţiile vor reduce timpul necesar monitorizării zilelor lucrate, alocării sumelor aferente zilelor lucrate pe cardul de masă şi transmiterii comenzii de încărcare a cardurilor de masă pentru toţi angajaţii, eliminând până la 80% din efortul necesar acestui task. Întregul proces de calcul şi încărcare a cardurilor de masă se reduce astfel la câteva click-uri şi, în plus, scade riscul apariţiei erorilor. Totodată, responsabilul de HR are trasabilitate completă asupra întregului proces, putând monitoriza continuu etapele parcurse până în momentul în care banii ajung pe cardul de masă al angajatului.

„Această colaborare este prima dintr-o serie de parteneriate tehnologice strategice prin care venim şi mai aproape de echipele de HR, asigurându-le cea mai bună experienţă de administrare a produselor şi servicilor noastre. Provocările departamentelor de HR sunt din ce în ce mai sofisticate, mai ales cu privire la atragerea, retenţia şi motivarea talentelor, de aceea vrem să le oferim alternative <<la un click distanţă>> pentru procesele recurente de comandă şi încărcare a cardurilor. În felul acesta, contribuim la digitalizarea funcţiei de HR la scară largă pe piaţa muncii din România”, a spus Manuel Fernandez Amezaga, CEO Sodexo Benefits and Rewards Services, România & Bulgaria.

Concret, parteneriatul presupune transferul facil de date dintre platforma digitală Charisma HCM, oferită de TotalSoft, către aplicaţia oferită de Sodexo BRS pentru procesarea şi încărcarea cardurilor de masă. Acest lucru se realizează printr-o soluţie tehnologică de tip Open API dezvoltată de Sodexo BRS, care preia informaţiile referitoare la angajat din Charisma HCM, precum zile lucrate, număr de vouchere de masă şi valoarea acestora şi le importă în aplicaţia utilizată pentru încărcarea cardurilor. Departamentul de HR poate revizui şi edita informaţia înainte de transmiterea acesteia către Sodexo BRS, în timp ce Sodexo BRS preia datele deja verificate şi realizează încărcarea cardurilor, transmiţând în timp real statusul comenzii către angajator.

Soluţia Charisma HCM permite totodată introducerea online a noilor angajaţi, a contractelor de muncă, dar şi self-service pentru angajaţi, prin care aceştia îşi pot solicita eliberarea de adeverinţe.

Dacă în prima fază această colaborare se referă la digitalizarea procesului de încărcare a cardurilor de masă, cel mai raspândit beneficiu extrasalarial în România, foarte curând se va extinde şi pentru alte beneficii, precum cardul cadou sau turist emise de Sodexo BRS.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO