ZF 24

Ponta: Şova, Vanghelie, Ghiţă au fost suspendaţi din toate funcţiile deţinute în PSD

Ponta: Şova, Vanghelie, Ghiţă au fost suspendaţi din...

Autor: Adelina Dragomir

21.10.2014, 16:59 1036

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, marţi, după şedinţa BPN, că Dan Şova, Marian Vanghelie şi Sebastian Ghiţă sunt suspendaţi din toate funcţiile deţinute în partid.

„Fiind în campanie electorală, evident că şi problemele de imagine sunt importante şi mai acute decât în celelate momente electorale. În ultimele 24 de ore au fost atacuri de imagine pe o parte dintre colegii noştri din conducerea partidului. Am discutat foarte clar şi cei care au apărut în opinia publică - domnul vicepreşedinte Şova, domnul vicepreşedinte Vanghelie, domnul deputat Ghiţă - toţi trei se vor suspenda din toate funcţiile pe care le au în partid şi la primul Comitet Executiv vom discuta dacă acţiunile lor au prejudiciat în vreun fel sau altul campania electorală”, a spus Ponta, în conferinţa de presă organizată după şedinţa BPN al PSD.

El a arătat că este foarte clar faptul că există slăbiciuni de imagine şi că cei în cauză trebuie să-şi asume responsabilitatea.

„Oamenii ăştia sunt colegii noştri, dar trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru lucruri care nu au de a face cu campania electorală în mod direct. Din acest punct de vedere, sunt suspendaţi din toate funcţiile în partid. E o decizie pe care a luat-o BPN, am propus acest lucru şi am discutat cu aceşti colegi ai mei pentru că vreau ca PSD să fie în continuare nu doar cel mai puternic partid, dar şi cel mai disciplinat, ordonat, responsabil”, a spus Ponta.

El a arătat că în ultimul timp şi-a concentrat cea mai mare parte a energiei pentru a conduce Guvernul şi campania electorală şi a subliniat că, însă, este extrem de important pentru persoana sa şi ce se întâmplă cu partidul şi cu viitorul partidului.

„Deci cei care greşesc plătesc, iar cei care au probleme trebuie să le lămurească”, a spus Ponta.

Victor Ponta a precizat că deputatul PSD Sebastian Ghiţă a fost suspendat din funcţiile deţinute în partid din cauza faptului că a făcut declaraţii fără mandat din partea conducerii PSD.

„Aseară a făcut declaraţii fără a avea niciun mandat din partea conducerii. Orice coleg care-şi dă cu părerea în public în această perioadă trebuie sancţionat. E o perioadă în care trebuie disciplină, atât”, a spus Ponta.

El a arătat că Ghiţă deţine funcţia de membru al CExN. Potrivit site-ului PSD, Ghiţă este membru al CExN în virtutea faptului că este preşedinte al PSD online.

„De acum l-am tras pe margine şi sunt convins că va respecta disciplina de partid. Dacă nu, pleacă din partid”, a spus Ponta despre Ghiţă.

Întrebat de unde a izbucnit „războiul” dintre Vanghelie şi Ghiţă, Ponta a răspuns: „În niciun caz nu sunt eu cel care vă pot da aceste detalii picante. Sper să îşi facă aceste destăinuri ale vieţii lor după campanie”.

În ceea ce îl priveşte pe Marian Vanghelie, Ponta a precizat că acesta a mai primit avertismente anterior, ca şi alţi colegi.

„Eu le-am dat avertismente şi lor (Ghiţă şi Vanghelie, n.r.) şi altor colegi. Unii au înţeles şi au respectat ordinea şi disciplina, alţiii nu au înţeles, motiv pentru care azi îi suspendăm şi dacă nu se potolesc cu siguranţă că la CExN se vor lua măsuri mai dure”, a spus Ponta.

Pe de altă parte, Ponta a arătat că Şova nu mai este purtător de cuvânt al PSD, această funcţie fiind preluată de Gabriela Firea.

Atât Vanghelie, cât şi Şova, au fost suspendaţi din funcţia de vicepreşedinte PSD.

Întrebat dacă sancţiunea luată de BPN este de suspendare sau cei trei s-au autosuspendat, Ponta a răspuns, râzând: „I-am autosuspendat”.

Ponta a mai spus că Viorel Hrebenciuc nu mai are nicio funcţie de conducere în PSD şi că s-a pus la dispoziţia Justiţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO