Este bine că premierul Victor Ponta a coborât în stradă şi a mers pe centura Capitalei să vadă cum stau maşinile blocate cu orele în lipsa unor pasaje, dar este rău că în spatele său nu era nimeni cu dosare în care să se afle date privind banii alocaţi de către guvern prin Ministerul Transporturilor pentru această rută.
Guvernul Ponta a tăiat de trei ori la rând banii pentru centura Capitalei, la rectificarea din august 2012, la construcţia bugetului pe 2013 precum şi la rectificarea din iulie 2013.
Degeaba merge un manager pe teren dacă în cealaltă mână nu are hârtiile care să-i spună ce bani, ce resurse au fost alocate pentru acel proiect.
România este victima incongruenţei dintre banii din hârtii şi realitate. Miliarde sunt cheltuite în fiecare an, dar rezultatele nu se văd, iar unde este necesar nu sunt alocaţi. Este pur şi simplu o problemă de management: de confruntare a modificărilor fizice, din teren, cu hârtiile manevrate de birocraţi pe care totul este ca şi rezolvat. Când japonezii de la Makita care construiesc o fabrică de unelte la Brăneşti evaluează evoluţia lucrărilor cu drone - aparate de zbor teleghidate care fac fotografii din aer - o fac pentru a vedea lunar pe ce dau banii. Aloc resurse şi vreau să văd avansul lucrărilor. Simplu.
Înainte de ’89, cifrele de producţie de carne, ouă şi lapte erau umflate, iar rafturile erau goale. Acum, miliardele de euro cheltuite apar în hârtii, dar rezultatele sunt cele pe care le-a constatat chiar premierul Ponta ieri: sute de maşini blocate pe centura Bucureştiului, vitală pentru o regiune care susţine 25% din PIB-ul României.
Acum sunt bani cheltuiţi pe hârtie fără rezultate în realitate. Singurul avantaj este că în sfârşit, după cum preşedintele Băsescu a început prin vizita şantierului blocat la autostrada Arad-Nădlac, liderii României au început să facă vizite în locurile dificile unde trebuie intervenit şi nu la inaugurări de bucăţi de autostradă.
Paşii următori sunt ca primarul Sorin Oprescu să meargă pe jos prin centrul populat de câini vagabonzi ai Capitalei şi ca ministrul sănătăţii, Eugen Nicolaescu, să petreacă ore de aşteptare pe holurile aglomerate ale spitalelor încercând să intre la urgenţă.
Problema este că pentru o simplă pasarelă deasupra DN1 au trebuit să intre în horă 6 instituţii (Ministerul de Interne, Prefectura, Consiliul Judeţean, Primăria, poliţia rutieră şi CNADNR-ul), iar din discuţiile de ieri a reieşit că pasajele de pe DN1 stau nefăcute pentru că CNADNR, Primăria din Bucureşti şi Consiliul Judeţean Ilfov nu se înţeleg cine pe teritoriul cui poate să construiască.
Trei întrebări simple au adresat jurnaliştii oficialilor: „Cât costă pasajul“, „Când începe construcţia“ şi „Când se termină“, însă ce răspuns dă primarul Sorin Oprescu? „Putem să lucrăm şi la iarnă dacă nu ninge.“
Nu degeaba sunt două pasaje blocate în Bucureşti – cel de la Olteniţei cu Giurgiului şi cel de pe Mihai Bravu peste Dâmboviţa – sub mandatul său.
Păcatul descentralizării este deresponsabilizarea. În momentul în care ai scos din subordinea ministerelor instituţii autofinanţate precum CNADNR, Autoritatea Rutieră, Autoritatea X, Agenţia Y, Compania Z, comanda este dispersată şi numai ca să faci o şedinţă la care ar trebui să fie prezenţi toţi cei care trebuie să semneze o hârtie pentru începerea lucrărilor îţi ia o săptămână.
Ca urmare a multiplelor cedări de autoritate în teritoriu cât şi pe linie instituţională, eficacitatea guvernului s-a diminuat considerabil. Nici dacă ar şti ce vrea şi ar vrea nu mai poate face acum, pentru că nu are pârghiile.
„Cum să le cerem noi socoteală privind diferenţele de preţ şefilor de spitale? Ei au autonomie“, a răspuns recent ministrul sănătăţii, Eugen Nicolaescu, întrebat fiind de ce acceptă, potrivit propriilor declaraţii, ca preţul mănuşilor chirurgicale să difere chiar şi de la 1 la 50 de la un spital la altul.
În siderurgie, 13 instituţii - de la Ministerul Economiei, Departamentul de Energie şi până la Institutul de Statistică şi Comisia de Prognoză (la ce o mai folosi şi această instituţie, având în vedere ce bugete departe de realitate au fost făcute în ultimii patru ani?) - s-au reunit ieri pentru a elabora un plan de relansare. Ca să se clarifice numărul de angajaţi din România, cinci instituţii se reunesc lunar pentru a-şi pune cap la cap datele – Inspecţia Muncii, Ministerul de Finanţe, Institutul de Statistică, Casa de Pensii şi Ministerul de Interne.
România suferă de hiperinstituţionalizare. Directori şi directoraşi stăpâni pe bugete de la milioane de lei la miliarde de lei nu dau seamă pentru banii cheltuiţi şi îşi decid singuri achiziţiile fără niciun fel de subscriere la un obiectiv. Centrul a slăbit până la punctul în care nu mai poate decide decât prin anchete penale. Bine că a mai rămas Înalta Curte.
Asumarea unei direcţii a devenit misiune imposibilă. Sub masca dereglementării, a descentralizării şi a creării de instituţii neutre faţă de actul politic s-au născut monştri instituţionali care nu mai dau seama de banii cheltuiţi.
De asta nu mai înaintează România. Caracatiţa instituţională sufocă orice iniţiativă. Lipseşte un „driver“. Din mocirla instituţională guvernul nu poate ieşi decât prin readucerea sub controlul direct al ministerelor a zecilor de agenţii.
Tocmai restructurarea de care se teme va fi de folos pentru a-şi eficientiza activitatea. Un centru slab nu aduce niciun folos pentru că ministerele şi agenţiile se încaieră pe bani şi îşi mută responsabilităţile de la unele la altele.
Guvernul are nevoie să-şi asume ca obiectiv pentru bugetul pe 2014 destructurarea masivă a instituţiilor din subordinea ministerelor. Mai întâi trebuie făcut un registru al tuturor ordonatorilor de credit şi asumat ca obiectiv reducerea numărului acestora cu 30% până la 50%.
Prea mulţi decidenţi şi prea puţini executanţi există în acest moment. Şi trebuie început de la înjumătăţirea birourilor directorilor de instituţii şi scoaterea televizoarelor din instituţii publice.
Cine face registrul directorilor de agenţii din România şi al suprafeţei birourilor pe care le ocupă aceştia? Economia nu mai poate produce taxe şi impozite să susţină cohorta de directori, maşini de serviciu şi achiziţia de bunuri şi servicii pentru întreţinerea acestora.
Eficienţă şi economie la cheltuieli trebuie să fie cuvintele-cheie pentru bugetul pe 2014. Cum oare făcea România reactoare nucleare, iar acum se adună cinci instituţii pentru o pasarelă şi un pasaj?
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.08.2013.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
