ZF 24

Vânzările de benzină în România ale grupului MOL au fost stabile în T1, în timp ce volumele de motorină au crescut cu 13,5%

Vânzările de benzină în România ale grupului MOL au...

Autor: Roxana Rosu

05.05.2017, 10:02 135

Vânzările de benzină în România ale grupului MOL au fost stabile în primul trimestru, în timp ce volumele de motorină au crescut cu 13,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit raportului financiar al grupului ungar.

La nivel de grup, Mol a anunţat un rezultat EBITDA pe segmentul Upstream a crescut cu 50% comparativ cu primul trimestru al anului trecut, la 219 milioane dolari, beneficiind de preţurile mai mari ale ţiţeiului, precum şi de baza de active foarte competitivă. Producţia s-a menţinut stabilă, la 111.500 de bep/zi.

 “Primul trimestru a reprezentat un început excelent pentru anul 2017, în care toate segmentele noastre de business au înregistrat creşteri solide. Am putut să beneficiem pe deplin de mediul extern favorabil pe fondul eforturilor noastre constante privind creşterea eficienţei precum şi datorită unei baze de active de înaltă calitate, dar care operează cu costuri mici. Segmentul Downstream a înregistrat un rezultat-record la nivelul primului trimestru pe fondul unei disponibilităţi a activelor mult îmbunătăţită şi a marjelor puternice, segmentul Serviciilor pentru Clienţi (Retail) a continuat ascensiunea impresionantă, în timp ce segmentul Upstream a putut beneficia de deplin de preţurile în creştere la petrol pe fondul unei baze de active foarte competitive din punctul de vedere al costurilor. Aceste realizări ne oferă o bază solidă pentru restul anului, în condiţiile în care planul nostru este de a înregistra, din nou, un rezultat EBITDA de cel puţin 2 miliarde USD şi de face paşi importanţi în implementarea strategiei Grupului MOL 2030”, a declarat Zsolt Hernádi, Chairman-CEO.

Segmentul Downstream a înregistrat un rezultat operaţional CCS EBITDA record pe primul trimestru, de 324 milioane USD, cu 15% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut. Creşterea a fost generată de o disponibilitate mai bună a activelor (care au generat volume şi randamente puternice), fiind susţinută de marje destul de bune în rafinare şi petrochimie.

Segmentul Serviciilor pentru Clienţi a raportat de asemenea un rezultat record pentru primul trimestru, cu o creştere a rezultatului EBITDA cu 17% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Rezultatul de 55 milioane USD a fost generat de volumele mai mari de carburanti şi de contribuţia crescută a segmentului non-fuel. Consumul de carburanţi a crescut cu 5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în regiunea Europei Centrale şi de Est, asigurând un mediu favorabil.

Segmentul Gas Midstream (transport de gaze naturale) a înregistrat un rezultat EBITDA de 70 milioane dolari în primul trimenstru, în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO