ZF 25 de ani: Executivi

ZF 25 de ani. Cine este Silviu Popovici, cel mai puternic executiv român: a renunţat la o carieră în învăţământ şi acum conduce un business de aproape 13 miliarde de euro în Europa

28.09.2023, 00:07 Autor: Mădălina Dediu Panaete

Silviu Popovici conduce din 2019 PepsiCo în Europa, dar are în spate peste două decenii petrecute în companii multinaţionale la nivel internaţional Originar din Suceava, Silviu Popovici revine de două-trei ori pe an acasă, iar legăturile cu România au fost reînnoite odată cu semnarea achiziţiei a 20% din producătorul AQUA Carpatica de către PepsiCo anul trecut.

Numele lui Silviu Popovici este strâns legat de sectorul de bunuri de larg consum, cariera lui fiind clădită într-o industrie în care a păşit imediat după comunism deşi iniţial drumul părea că merge spre învăţământ. Cum a ajuns Silviu Popovici să devină cel mai puternic executiv român şi să con­ducă o companie cu venituri ce s-au apro­piat în 2022 de 13 miliarde de euro?

„În 1993, imediat după facultate, unul dintre prietenii mei cei mai buni s-a angajat la o firmă care vindea ţigări. A primit un Ford Mondeo ca maşină de serviciu, ceea ce mie, la momentul acela, mi s-a părut extraordinar“. Aşa a venit practic decizia de a renunţa la învăţământ şi a găsi un job la o companie mare.

La scurtă vreme, a citit un anunţ în ziarul local pentru o poziţie de supervizor de vânzări la Coca-Cola şi a decis să dea un telefon. A fost angajat şi i s-a oferit un Olcit ca maşină de serviciu. După doi ani se muta la Iaşi să se ocupe de vânzările companiei în Moldova, după cum povestea el în unul dintre primele interviuri acordate ZF.

După alţi trei ani a dat băuturile răcoritoare pe medicamente şi s-a mutat la Bucureşti pentru a lucra ca director general al Pharmavit, în cadrul companiei farmaceutice Bristol-Myres-Squibb.

În 1998, după doar un an în farma, a primit primul job în afara ţării, în Siberia, preluând pentru doi ani o poziţie în cadrul Coca-Cola Hellenic. Până în 2004 a ocupat mai multe poziţii în cadrul companiei pe piaţa din Rusia, iar în acel an a devenit country manager în Ucraina în cadrul

Coca-Cola Hellenic. După doi ani a revenit în Rusia, însă la Wimm-Bill-Dann. În momentul în care PepsiCo a achiziţionat Wimm-Bill-Dann el a preluat conducerea diviziilor de produse lactate şi de mâncare pentru nou-născuţi, semnând un contract pe o perioadă de doi ani. Iar de atunci, a avansat în cadrul Pepsico, preluând mai multe funcţii de conducere la nivel regional. Din 2013 şi până în 2015 a fost preşedinte al PepsiCo Rusia, iar în perioada 2015-2017 a activat ca preşedinte în cadrul PepsiCo Rusia, Ucraina şi ţările CIS.Ulterior, el a preluat funcţia de preşedinte al grupului din zona Europa şi Africii Subsahariene (Europe Sub-Saharan Africa- ESSA).

Din 2019, el este CEO al PepsiCo Europe, care în 2022 a avut venituri de aproape 13 miliarde de dolari. Care a fost cea mai importantă lecţie învăţată de Silviu Popovici într-o perioadă în care Europa a fost lovită mai întâi de pandemia de COVID şi mai apoi de război şi inflaţie?

„Lecţia mare a fost că nu trebuie să ai structuri foarte stufoase, nu trebuie să ai nişte proceduri foarte complicate şi trebuie doar să laşi echipele locale să-şi facă treaba. Asta pentru o companie multinaţională a noastră este ceva destul de dificil de făcut. Şi această lecţie încerc să o folosesc şi să încurajez echipa să folosească aceeaşi abordare când nu este o criză. În timpul unei crize reuşim să fim dinamici, să facem lucrurile foarte bine şi foarte repede, dar când nu e o criză revenim la elementele birocratice“, povestea el în cel mai recent interviu acordat ZF.

Silviu Popovici a vorbit despre România plin de entuziasm, povestind despre prietenii pe care îi are aici, despre familie, dar şi despre căsuţa de la malul mării, locul preferat al soţiei lui.

El spunea despre ţara în care s-a născut şi revine în vizită de două-trei ori pe an că este „cea mai importantă“, şi deşi România nu aduce cele mai mari venituri în Europa pentru PepsiCo, rămâne una dintre principalele pieţe pentru care PepsiCo are planuri importante de dezvoltare. În plus, suce­vea­nul a bătut palma în 2022 cu suceveanul prin adopţie Jean Valvis pentru ca PepsiCo să preia 20% din acţiunile producătorului apei minerale naturale AQUA Carpatica.

În plus, PepsiCo a anunţat planuri importante de dezvoltare a businessului din România, care implică producţia de băuturi răcoritoare şi snackuri.

În România, PepsiCo produce băuturi răcoritoare într-o unitate situată în Dragomireşti-Deal şi operată prin intermediul companiei Quadrant Amroq Beverages, lângă Bucureşti, şi snackuri în unitatea Star Foods EM din Popeşti-Leordeni. Împreună, cele două companii au avut în 2021 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de 2 mld.lei (peste 400 mil. euro). În ultimii zece ani PepsiCo a investit direct 320 de milioane de dolari în România, consolidând astfel rolul companiei de hub de producţie şi distribuţie regional.