ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Radu Scarlat, Bento: Vrem să ieşim mai mult în afara graniţelor ţării cu infrastructură IT şi implementare de produse software

06.11.2023, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Creştere de 174% pe acţiuni în 2023, una dintre cele mai ridicate dinamici de la BVB de anul acesta.

Pe viitor, furnizorul de soluţii software 2B Performant Soft (BENTO – Intellectually Curious) îşi propune să îşi mărească activitatea pe plan extern, aşteptând în prezent concretizarea mai multor oferte depuse, spune Radu Scarlat, cofondator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.

„Vom continua să investim în parteneriatele strategice ca să putem ieşi atât cu zona de servicii de infrastructură IT, cât şi cu zona de implementare produse software în afara graniţelor ţării, mai mult decât o facem acum“, explică Radu Scarlat

Reprezentantul Bento a fost prezent la ZF Deschiderea de Astăzi, emisiune transmisă  de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul poate fi ascultat pe Spotify.

„Avem şi acum proiecte în afară, dar vrem să fie din ce în ce mai multe. Deja avem câteva piste, am depus şi oferte; aşteptăm să se concretizeze“, continuă cofondatorul Bento.

Între timp, compania specializată în dezvoltarea de soluţii software şi furnizarea de servicii de infrastructură IT şi cloud lucrează la semnarea mai multor contracte pe final de 2023, ale căror efecte se vor vedea anul viitor, adaugă Radu Scarlat. Anul acesta, grupul a încheiat un acord de 32 de milioane de lei cu Distribuţie Energie Electrică România (DEER) pentru automatizarea serviciilor de teren şi managementul forţei de muncă.

Acţiunile BENTO se tranzacţionează în creştere cu 174% de la începutul anului încoace, pe un rulaj în valoare de 11 milioane de lei. Listată pe piaţa AeRO, compania este deţinută în proporţii aproape egale, de 28,3%, de Radu Scarlat şi Vlad Bodea, cofondator şi membru CA.

„Ne este greu să explicăm (dinamica acţiunilor – n.r.). Vedem reacţia pe care a avut-o piaţa, nu pot să spun că am avut vreo influenţă foarte mare. A fost o reacţie la ce am anunţat şi făcut, ne bucurăm că oamenii încep să aibă încredere în ceea ce spunem. Probabil că este şi o reacţie a faptului că suntem consecvenţi şi estimăm pe nişte premise reale, încercând să depăşim acele estimări.“

Recent, Bento şi-a majorat recent ţintele din bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2023. Astfel, profitul net a urcat cu 33% peste estimările din BVC, la 12,3 milioane de lei, deci cu 120,5% mai mult decât nivelul atins anul trecut. Veniturile din exploatare au fost actualizate cu 20%, la 55,8 milioane de lei, reprezentând un avans anual de 57,7%.

 

 


 

 


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent