Primăria din Făgăraş are în plan să implementeze un model german de formare a unei asociaţii care să atragă noi investitori pe piaţa locală, iar asociaţia să fie formată din primărie şi investitorii deja prezenţi în zonă.
„Discutăm acum crearea unei asociaţii formate din primărie şi investitorii deja prezenţi în municipiul Făgăraş prin care noi să facilităm şi să îi ferim de birocraţia de la nivel local şi judeţean. Suntem în discuţii şi vrem să o punem în aplicare. În Făgăraş vrem să o aplicăm după un schimb de experienţă cu Germania. În plus, în funcţie de valoarea investiţiei acordăm facilităţi fiscale“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraş.
Oraşul dintre Sibiu şi Braşov ar putea atrage o nouă fabrică în care să fie asamblate autobuze electrice, având în vedere cererea pentru acestea atât la nivel local cât şi european.
„Avem discuţii şi pentru investiţii noi. Discutăm spre exemplu cu un investitor care vrea să construiască aici autobuze electrice. Există o piaţă mare la nivel european dar şi la nivel local deoarece şi noi vrem să cumpărăm autobuze electrice“, a spus primarul.
„Contează să ai forţă de muncă pregătită şi calificatăDar cum i-am convins - la prima vizită le-am aratat planurile noastre şi ce avem în implementare iar la a doua vizită deja am arătat o reţea de canalizare în zona în care sunt ei interesaţi, iar strategia prezentată era reflectată şi în realitate“, a mai spus primarul.
În plus, deja există discuţii pentru construcţia unei noi platforme industriale. „Pentru un parc industrial urmează să recuperăm un teren de 50ha la fosta platformă chimică din oraş. Acolo avem toate utilităţile necesare deoarece înainte de 89 funcţiona combinatul chimic pe o platformă de 400 de hectare. firmele care deţin terenul sunt în faliment, au datorii la primărie iar noi vrem terenul în locul datoriilor“, a subliniat Gheirghe Sucaciu. Dezvoltarea infrastructurii rutiere în zonă este extrem de importantă, iar proiecte precum autostrăzile Sibiu-Făgăraş şi Făgăraş-Braşov au revenit în discuţie.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE